Antena 3 CNN Economic Salarii majorate pentru poliţiştii români. Cum vor fi acordate cele două tranşe

Salarii majorate pentru poliţiştii români. Cum vor fi acordate cele două tranşe

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 09:00 01 Iun 2023 Modificat la 09:00 01 Iun 2023

Ministrul de Interne a confirmat majorarea, după întâlnirea cu reprezentanţii sindicatelor din MAI.

Concret, aceste creşteri ar urma să fie acordate în două tranşe. Prima parte va fi la salariul din luna iulie şi reprezintă, în medie, 374 de lei net. A doua parte ar urma să fie în toamnă, în luna septembrie.

Citeşte şi: Reguli noi din 1 iunie 2023: Scutiri de impozit, salarii mărite, vouchere şi veşti bune pentru şoferi şi bolnavi

A doua categorie de bugetari este reprezentată de cei din administraţia publică. Şi ei urmează să primească salarii mărite.

Principiul este acelaşi, respectiv conectarea salariilor actuale la cele prevăzute de lege. Consilierii juridici din primării, spre exemplu, ar trebui să aibă, în medie, un salariu cu 10% mai mare.

×
x close