Este vorba despre angajaţii din IT care câştigă până la 16.000 de lei net pe lună, pe un post de execuţie, şi care vor avea o creştere salarială medie de 10% în acest an.
Creşterile salariale din IT acoperă o mare parte din rata inflaţiei, care a ajuns la 13,8% în aprilie 2022.
"Piaţa de IT este în mare mişcare de câţiva ani, iar cei doi ani de pandemie nu au fost o excepţie, ba dimpotrivă - iar România este un centru de dezvoltare şi o piaţă încă foarte interesantă pentru investitorii în domeniu.
Pachetele salariale şi tot ceea ce reprezintă modalităţile de motivare şi atragere a candidaţilor din IT sunt complexe şi avansează cu o viteză similară cu cea a tehnologiilor – făcând viaţa specialiştilor în resurse umane solicitantă", a explicat Oana Botolan, managing partner în cadrul companiilor Cteq IT&C Solutions şi Cteam Human Capital.
Cei mai mulţi angajaţi din sectorul IT&C lucrează în Bucureşti, aproape 100.000, jumătate din efectivul total de salariaţi din acest domeniu, arată datele Institutului Naţional de Statistică.
"În urma analizei datelor salariale din Bucureşti, dintre posturile de programatori seniori, topul este ocupat de posturile de iOS Developer, Java Developer şi Node.js Developer, cu un salariu net lunar între 12.000 şi 16.000 lei, cu valori chiar mai mari în funcţie de senioritate.
Pentru posturile de nivel junior, cele mai mari salarii sunt pentru posturile de Developeri Java, C++ şi net cu valori cuprinse între 5.000 şi 7.000 de lei net", arată rezultatele studiului salarial PayTable.
În sectorul IT&C lucrează în prezent 220.000 de salariaţi. Alături de Capitală, Clujul, Timişul, Iaşiul şi Braşovul sunt oraşele cu cele mai numeroase comunităţi de IT-işti.