Antena 3 CNN Economic Ryanair anulează alte 400.000 de rezervări în perioada noiembrie 2017-martie 2018

Ryanair anulează alte 400.000 de rezervări în perioada noiembrie 2017-martie 2018

1 minut de citit Publicat la 15:27 27 Sep 2017 Modificat la 15:27 27 Sep 2017
o_1br1kqu9c8bm1sekmujk2j1p518.jpg

Ryanair anulează alte 400.000 de rezervări între luna noiembrie a acestui an și luna martie a anului viitor, se arată într-un comunicat, citat de The Independent.

Linia aeriană a confirmat faptul că 25 dintre cele 400 de avioane operate de companie vor fi retrase.

Decizia va costa Ryanair circa 25 de milioane de euro, dar ar urma să elimine riscul altor anulări de zboruri.

Anunțul Ryanair apare în condițiile în care piloții companiei ar fi refuzat să renunțe la o săptămână de concediu  în schimbul sumei de 12.000 de lire sterline.

Ryanair oferă vouchere de 40 de euro clienților afectați care își vor face rezervări în perioada octombrie-martie 2018. Alte 315.000 de vouchere ar fi fost oferite deja celor 315.000 de clienți deja afectați de anulările de curse din ultimele șase săptămâni. 

În urma acestor modificări, traficul anual va fi redus la 129 de milioane de pasageri, faţă de 131 de milioane previzionat anterior.

Luna aceasta, Ryanair a anunţat că anulează 2.100 de zboruri până la sfârşitul lunii octombrie, dintr-un total de 103.000 curse aeriene. Compania irlandeză a dat asigurări că toţi cei 315.000 de clienţi au primit, luni, 18 septembrie, un email de notificare prin care au fost informaţi asupra schimbărilor zborurilor lor, respectiv cu soluţii de zboruri alternative oferite sau rambursări ale costului biletelor, precum şi informaţii privind drepturile pasagerilor, prevăzute în legea EU261 cu privire la modificările de acest tip. Costul acestor anulări este estimat la 25 de milioane de euro.

În 23 septembrie a fost anulat zborul Roma-Bucureşti şi retur, în 24 septembrie cursa aeriană Bologna-Bucureşti şi retur, iar în primele patru duminici din luna octombrie sunt anulate zborurile Milano-Bucureşti şi retur. Alte curse aeriene sunt din Dublin, Londra, Barcelona, Lisabona, Madrid, Bergamo şi Porto.

Ryanair, cea mai mare companie aeriană din Europa după numărul de pasageri, operează 21 de rute de pe aeroporturile din România, respectiv Timişoara, Bucureşti şi Craiova.

Anul trecut, compania a avut în România 2,6 milioane de pasageri, iar, pentru acest an, estimează o creştere de 40%, după ce vor fi introduse patru noi rute.

×
TOP articole
x close