Antena 3 CNN Economic Românii care pot primi punctaje cu 50% mai mari la pensie şi se pot pensiona mai devreme. Decizia luată de ICCJ

Românii care pot primi punctaje cu 50% mai mari la pensie şi se pot pensiona mai devreme. Decizia luată de ICCJ

Georgiana Adam
4 minute de citit Publicat la 00:00 05 Iun 2024 Modificat la 00:00 05 Iun 2024
pensionari getty images
Românii care pot primi punctaje cu 50% mai mari la pensie şi se pot pensiona mai devreme. Decizia luată de ICCJ

Decizia Instanţei supreme îi vizează pe românii care au lucrat în grupa a II-a de muncă, în condiţii speciale, înainte de data de 1 aprilie 2001, potrivit g4media.ro.

ÎCCJ s-a pronunțat luni cu privire consecințele includerii includerea grupei a II-a de muncă la condiții speciale. 

Potrivit instanței supreme, o astfel de decizie va duce la majorarea punctajelor lunare și la reducerea vârstei de pensionare pentru cei vizați.

Mai exact, decizia ÎCCJ îi vizează pe pensionarii încadrați în grupa a II-a de muncă înainte de 1 aprilie 2001.

„Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova – Secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 2755/95/2022, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea dispoziţiilor art. 30 alin. (44) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, asimilarea perioadei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în care salariaţii au desfăşurat activităţi dintre cele prevăzute de art. 30 alin. (l) lit. i) din aceeaşi lege, în locurile de muncă încadrate în grupa a II-a de muncă, unui stagiu de cotizare în condiţii speciale de muncă, produce efecte şi sub aspectul majorării punctajelor lunare cu 50%, conform art. 100 lit. b) din Legea nr. 263/2010, iar nu doar cu privire la determinarea stagiului de cotizare, potrivit art. 56 alin. (1) lit. d) şi la reducerea vârstei de pensionare, potrivit art. 562 din Legea nr. 263/2010. 

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 iunie 2024”, a decis, luni, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al ÎCCJ.

Curtea de Apel Craiova a sesizat ÎCCJ cu următoarea problemă: dacă asimilarea grupei a II-a de muncă în condiţii speciale (...) produce efecte şi sub aspectul majorării punctajelor lunare sau doar cu privire la calculul stagiului de cotizare şi reducerea vârstei de pensionare, potrivit legii nr. 263/2010. 

Art. (44) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii public prevede că „este asimilată stagiului de cotizare în condiţii speciale de muncă perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariaţii au desfăşurat activităţi dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. i), în locurile de muncă încadrate conform legislaţiei anterioare în grupa I şi/sau grupa a II-a de muncă”. 

Conform art. 562, alin. (1), prin excepţie de la prevederile art. 55 alin. (1) lit. b), persoanele care au desfăşurat activităţi dintre cele prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. g) şi i) beneficiază de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani, pentru un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani realizat în aceste activităţi; alin. (2) pentru persoanele care au desfăşurat activităţile prevăzute la alin. (1), stagiul complet de cotizare este de 25 de ani.

După ce decizia ÎCCJ va fi publicată în Monitorul Oficial, clarificarea va fi luată în considerare de instanța care a solicitat-o.

Noua lege a pensiilor vine cu o formulă nouă de calcul

Pe 6 decembrie 2023, legea pensiilor, adoptată de Parlament în noiembrie și promulgată de președintele Klaus Iohannis, a fost publicată în Monitorul Oficial.

Ea se aplică începând din 1 ianuarie 2024. O parte din prevederi intră în vigoare de la începutul anului, iar cele mai multe din septembrie.

Noua lege prevede că de la 1 ianuarie 2024, pensiile vor crește cu 13,8% și vor fi recalculate în septembrie. Punctul de pensie va fi, astfel, 2.032 lei.

Calculul pensiei = VPR x Numărul total de puncte

VPR (valoarea punctului de referință) va fi de 81 de lei. 

Număr total de puncte = puncte contributivitate + puncte stabilitate + puncte perioade asimilate si necontributive.

Punctele de necontributivitate: anii din armată, șomaj sau facultate (0,25 puncte de fiecare an). 

Punctele de contributivitate: anii în care ai contribuit la sistemul de pensii. Un punct pentru fiecare an.

Legea nr. 118/2010 a stabilit că sintagma pensie socială minimă garantă va fi înlocuită cu sintagma indemnizație socială pentru pensionari, așa că pensia socială și indemnizația socială pentru pensionari se referă la același lucru.

Pensionarii care vor primi bonus, după anii de muncă. Ministrul Muncii a spus ce punctaj vor avea românii

Pensionarii vor primi puncte-bonus în funcţie de anii de muncă, potrivit noii legi a pensiilor, a explicat ministrul Muncii, Sorina Bucura Oprescu, recent, la Antena 3 CNN.

În funcţie de aceste punctaje-bonus, românii vor primi pensii mai mari începând de anul viitor.

"Totul se întâmplă datorită punctelor de stabilitate, fiindcă pentru un român care a muncit peste 25 de ani se va obține un punctaj suplimentar pentru fiecare an de muncă.

Astfel, între 25 și 30 de ani: 0,5 puncte pe an, între 30 și 35 de ani: 0,75 de puncte pe an și după 35 de ani, un punct pe an. 

Cu alte cuvinte, dacă muncești, primești.

Rămânerea sau nu în muncă este opțiunea celui care muncește. Noi vrem doar să facem o diferență în sens pozitiv între cel care muncește mai mult față de cel care a muncit mai puțin", a explicat ministrul Muncii, Sorina Bucura Oprescu.

×
x close