Antena 3 CNN Economic România trece la salariul minim european. Cât vor câștiga românii și de când intră în vigoare

România trece la salariul minim european. Cât vor câștiga românii și de când intră în vigoare

România trece la salariul minim european. Cât vor câștiga românii și de când intră în vigoare
România trece la salariul european. Sursă foto: Getty Images / SnowMannn
de Cătălina Mănoiu    |    21 Iun 2024   •   12:15

Update 12:15. ”Legea privind stabilirea salariilor minime europene a fost aprobată de Guvern”, anunță Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. 

”Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană. Proiectul de lege urmează să fie supus adoptării de către Parlamentul României în regim de urgență.

Salariul minim european este prevăzut, de asemenea, și în Planul Național de Redresare și Reziliență, Jalonul 392, potrivit căruia salariul minim brut pe țară garantat în plată se va stabili în baza unui mecanism obiectiv bazat pe o formulă clară, în consultare cu partenerii sociali.

„Salariul minim brut pe țară garantat în plată va fi actualizat anual în funcție de puterea de cumpărare, nivelul general al salariilor și distribuția acestora, rata de creștere a salariilor și productivitatea muncii la nivel național. Adecvarea acestui venit minim presupune ca salariul să nu fie mai mic de 50% din câștigul salarial mediu brut. În plus, proiectul de lege presupune întărirea rolului pe care îl au sindicatele și patronatele”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale

De asemenea, se prevede că Directiva (UE) 2022/2041 se va aplica tuturor categoriilor de salariați, indiferent dacă aceștia își desfășoară activitatea în baza unui raport de muncă, raport de muncă cu caracter special (contract de mandat, contract de management, contract de activitate sportivă etc.) sau raport de serviciu.

Proiectul de act normativ mai prevede adoptarea unui plan de acțiune pentru promovarea negocierilor colective, pentru creșterea accesului salariaților la drepturi salariale negociate colectiv și la o acoperire a protecției prin contracte colective de muncă sau acorduri colective de muncă.

Se prevede, de asemenea, sancționarea nerespectării dispozițiilor privind garantarea în plată a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit prin act normativ sau a nivelului salarial minim stabilit prin contractul colectiv de muncă aplicabil, cu amendă de la 3.000 de lei la 5.000 de lei pentru fiecare persoană căreia nu i s-a garantat în plată salariul minim brut, scriu reprezentanții Ministerului Muncii pe o rețea socială. 

????? ??????? ?????????? ?????????? ?????? ????????, ????????̆ ?? ?????? ? Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea...

Publicată de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale pe Vineri, 21 iunie 2024

Știrea inițială

Salariul minim european ajunge pe masa Guvernului. Potrivit actului pus în dezbatere de Ministerul Muncii, salariul minim european va fi format din 50-52% salariul mediu brut, la care se adaugă indicatori precum: inflație, rata de creștere a salariilor din România si productivitatea. 

Analiștii economici apreciază că formula stabilită de Ministerul Muncii pentru a determina salariul minim european ar putea face ca acesta să ajungă la 3800-4200 de lei.

Salariul minim european își propune să păstreze puterea de cumpărare a angajaților cu venituri mici.

Deși salariul minim va fi adoptat astăzi, acesta ar putea intra în vigoare abia din ianuarie 2025, asta pentru că mediul de afaceri nu ar putea susține o nouă creștere a salariului minim.

În prezent, salariul minim pe economie este 3300 lei brut, iar de la 1 iulie, va ajunge la 3700 lei brut, din care 300 de lei sunt scutiți de taxe.

Marcel Ciolacu: ”Introducem azi salariul minim european în România”

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că, pe ordinea de zi a ședinței guvernului, se află introducerea salariului minim european. Ședința are loc vineri. ”Introducem azi salariului minim european în România, în concordanță cu directiva europeană”, a anunțat premierul.

Anunțul a fost făcut înainte de ședința de Guvern.

„Introducem azi salariul minim european în România, în concordanță cu directiva europeană și după consultări cu partenerii sociali. Urmărim protejarea puterii de cumpărare, un câștig salarial mediu brut cât mai apropiat de 50% din salariul mediu net pe economie și raportarea la productivitatea muncii”, a explicat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

 

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
România pleacă de la Euro 2024, după 0-3 cu Olanda
x close