Antena 3 CNN Economic România şi Ungaria, ţările cu cea mai mare inflaţie din UE. Cum arată prognoza BNR pentru finalul anului

România şi Ungaria, ţările cu cea mai mare inflaţie din UE. Cum arată prognoza BNR pentru finalul anului

B.C.
2 minute de citit Publicat la 12:56 19 Mar 2025 Modificat la 12:56 19 Mar 2025
cos de cumparaturi
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a scăzut uşor în luna februarie. FOTO: Getty Images

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a scăzut uşor în luna februarie, până la 2,7%, de la un nivel de 2,8% în ianuarie, însă România este printre ţările cu cea mai ridicată inflaţie, cu un avans anual al preţurilor de 5,2%, arată datele publicate, miercuri, de Eurostat, transmite Agerpres.

Luna trecută, ţările membre UE cu cele mai scăzute rate anuale ale inflaţiei au fost Franţa (0,9%), Irlanda (1,4%) şi Finlanda (1,5%). La polul opus, ţările membre UE cu cele mai ridicate rate ale inflaţiei au fost Ungaria (5,7%), România (5,2%) şi Estonia (5,1%).

Comparativ cu situaţia din luna ianuarie 2025, rata anuală a inflaţiei a scăzut în 14 state membre, inclusiv în România de la 5,3%, până la 5,2%, a rămas stabilă în şase ţări şi a crescut în şapte state membre.

În zona euro, rata anuală a inflaţiei a înregistrat o scădere peste aşteptări

În zona euro, rata anuală a inflaţiei a înregistrat o scădere peste aşteptări, după patru luni consecutive de creştere. Ritmul de creştere a preţurilor în zona euro s-a redus de la 2,5% în luna ianuarie, până la 2,3% în luna februarie, potrivit celei de-a doua estimări a Eurostat, care iniţial a anunţat o inflaţie de 2,4% în februarie. Cea mai mare contribuţie la rata anuală a inflaţiei în zona euro a venit din partea serviciilor (1,66 puncte procentuale), urmate de alimente, alcool şi ţigări (0,52 puncte procentuale). În schimb, preţurile la energie au crescut cu doar 0,2% în ritm anual în februarie, după un avans de 1,9% în ianuarie.

În România, conform datelor publicate recent de Institutul Naţional de Statistică, rata anuală a inflaţiei a urcat, în luna februarie 2025, până la 5,02%, de la 4,95% în ianuarie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,54%, cele nealimentare cu 4,79%, iar serviciile cu 6,42%.

„Indicele preţurilor de consum în luna februarie 2025, comparativ cu luna ianuarie 2025, a fost 100,88%. Rata inflaţiei de la începutul anului (februarie 2025 comparativ cu decembrie 2024) a fost 1,8%. Rata anuală a inflaţiei în luna februarie 2025 comparativ cu luna februarie 2024 a fost 5,0%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (martie 2024 - februarie 2025) faţă de precedentele 12 luni (martie 2023 - februarie 2024) a fost 5,2%”, se arată în comunicatul INS.

Conform sursei citate, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna februarie 2025 raportat la luna precedentă a fost 100,69%.

BNR a revizuit în creștere prognoza de inflație pentru finalul anului

Rata anuală a inflaţiei în luna februarie 2025 comparativ cu luna februarie 2024, calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC), a fost 5,2%.

Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (martie 2024 - februarie 2025) faţă de precedentele 12 luni (martie 2023 - februarie 2024) determinată pe baza IAPC a fost 5,5%.

Banca Naţională a României a revizuit în creştere, la 3,8%, de la 3,5% anterior, prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2025 şi anticipează că aceasta va ajunge la 3,1% la sfârşitul lui 2026, potrivit datelor prezentate în luna februarie de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. 

×
Etichete: rata inflatie UE
TOP articole
x close