România se numără printre cele 35 de ţări care au rezerve de aur mai mari de 100 de tone, potrivit celor mai recente informaţii ale Consiliului Mondial al Aurului (WGC), informează
novinite.
Ţara noastră ocupă locul 33 în clasamentul deţinătorilor de rezerve de aur, cu un "depozit" de 103,7 tone de aur.
SUA au cele mai mari rezerve de aur din lume, 8.133 tone, urmate de Germania, 3.395 tone şi Fondul Monetar Internaţional cu 2.914 tone.
Urmează Italia (2.451 tone), Franţa (2.435 tone), China (1.054 tone), Elveţia (1.040 tone), Rusia (918 tone), Japonia (765 tone) şi Olanda (612 tone).
Vecina noastră, Bulgaria, se află pe locul 47, cu o rezervă de aur de 39,9 tone, în scădere faţă de locul 45 ocupat la finele lui 2011.
Potrivit datelor BNR, rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României au scăzut cu 2,48% în luna iulie, situându-se la un nivel de 32,141 miliarde de euro, faţă de 32,960 miliarde de euro, la 30 iunie 2012.