Antena 3 CNN Economic România ar putea fi obligată de UE să crească salariul minim cu 1.200 de lei. Ce spune directiva europeană

România ar putea fi obligată de UE să crească salariul minim cu 1.200 de lei. Ce spune directiva europeană

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 09:54 17 Feb 2023 Modificat la 09:54 17 Feb 2023
crestere salariu minim
România ar putea fi obligată de UE să crească salariul minim cu 1.200 de lei Sursa foto: Pixabay

De la 1860 de lei net, cât este acum, salariul minim ar trebuie să ajungă la 3000 de lei net. 

Asta în condițiile în care, de la an la an, am asistat la majorări de aproximativ 200 de lei, după perioade îndelungate de negocieri.

Din 2024, reglementările UE spun că toate țările trebuie să asigure un salariu minim fie de 50% din salariul mediu brut, fie de 60% din venitul median.

Analiștii susțin că măsura ar afecta puternic mediul de afaceri.

Citeşte şi: Românii caută soluţii pentru a învăţa cum să pună bani de-o parte în fiecare lună

De cealaltă parte, amânarea implementarii acestei Directive va trebui să fie decontată electoral de Guvernul care va recurge la această masură.

Un guvern PSD, dacă ținem cont de faptul că, potrivit Protocolului, premierul PSD ar trebui să se instaleze la Palatul Victoria, pe 25 mai.

Nou program de guvernare pregătit de coaliția de guvernare trebuie să țină cont și de această creștere substanțială a salariului minim.

Analiștii atrag atenția că firmele nu vor putea majora salariul minim și nici statul nu ar putea să facă față acestei măsuri.

O serie de salarii și indemnizații plătite de stat sunt raportate la salariul minim și vor crește automat.

TERMEN: 2024

  • Salariul minim: 379,5 euro (1860 de lei net)
  • Salariul minim potrivit Directivei UE: 612 euro (3000 de lei net)

Cum ar trebui calculat salariul minim, potrivit Directivei UE

  1. să țină cont de un coş de bunuri şi servicii la preţuri reale

  2. să fie 60% din salariul median brut

  3. să fie 50% din salariul mediu brut

Cele mai "generoase" salarii minime din Europa

  • Luxemburg: 2.313 euro (11.333 de lei net)
  • Belgia: 1.842 euro (9.025 de lei net)
  • Irlanda: 1.774 euro (8.692 de lei net)
  • Germania: 1.744 euro (8.692 de lei net)

În ce țări europene "a intrat la apă salariul minim"

  • Bulgaria: 332 euro (1.626,8 de lei net)
  • Letonia: 500 euro (2.450 de lei net)
  • Ungaria: 503 euro (2.464,7 de lei net)
  • România: 379,5 euro (1860 de lei net)
×
x close