Compania va lansa, în premieră, carduri virtuale pentru produsele Card de masă, Card de vacanță, Card cultural și Card cadou.
Soluția pune la dispoziția utilizatorilor aceleași funcționalități ca un card tradițional, fără suportul din material plastic.
Noile vouchere vor fi disponibile imediat ce legea privind posibilitatea emiterii de tichete pe card virtual va intra în vigoare.
"Introducerea cardurilor virtuale este următorul pas firesc, adaptat noilor modele de lucru ale companiilor și ale angajaților și aliniat la un imperativ major de mediu – eliminarea plasticului din procesele de producție", a declarat Gorkem Oran, director general Edenred România.
Cardul virtual este reprezentat de un număr unic de card de 16 cifre, generat digital și atașat contului de utilizator din aplicația MyEdenred, ce va oferi aceleași funcționalități ca un card fizic, dar direct de pe smartphone, potrivit adevarul.ro