"O veste bună vine și de la domnul ministru al Fondurilor Europene.
Cardurile de energie, aflate acum în circulație, respectiv peste 1,5 milioane, au fost alimentate cu o nouă tranșă în valoare de 700 de lei pentru fiecare beneficiar", a anunţat, joi, premierul Marcel Ciolacu.
Potrivit acestuia, alți 400.000 de români beneficiari urmează să primească noi carduri de energie.
"Noile carduri, aflate în proces de distribuire, vor fi alimentate cu bani după ce Poșta Română va anunța că au ajuns la cei aproape 400.000 de beneficiari", a mai declarat premierul.
Citeşte şi: Schimbări la cardul de energie. Ce trebuie să ştie românii care primesc vouchere pentru plata facturilor
Peste patru milioane de persoane beneficiază de cardul de energie, bugetul total al programului fiind de 2,8 miliarde de lei.
Sprijinul acordat persoanelor vulnerabile pentru compensarea prețurilor la energie este în valoare nominală de 1.400 lei, poate fi utilizat până la data de 31 decembrie 2023 și este acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranșe.
Prima tranşă de bani, de 700 de lei, s-a acordat începând cu luna februarie 2023, iar cea de-a doua se acordă începând cu luna septembrie 2023.
Sprijinul se poate folosi până la data de 27 decembrie 2023, pentru plata următoarelor servicii/produse: energie electrică, energie termică furnizată în regim centralizat, gaze, butelie, butan, lemn de foc, rumeguș, cărbune, păcură, peleți, brichete, combustibili lichizi sau solizi și orice alte materiale de încălzire care pot fi utilizate la încălzirea locuințelor.
Ce pot plăti românii cu cardul de energie
Este vorba de facturile la electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.
Ajutorul are forma unui card emis pe suport de hârtie, cu care se pot plăti facturi de energie (total sau parțial). Ajutorul se acordă în două tranșe, a câte 700 de lei fiecare.
Se pot plăti facturi curente sau restante, doar pentru locul de consum de la domiciliul beneficiarului. Cu un card se pot face mai multe plăți, către mai mulți furnizori, până la epuizarea sumei.
Plățile se fac prin mandat poștal. Nu se pot efectua mai mult de 8 plăți/loc de consum pe durata programului de sprijin.
Plăţile vor fi făcute prin cititoare optice cu care vor fi dotaţi poştaşii, iar banii pentru ajutorul de încălzire vor ajunge la oameni până pe 20 februarie.
Cum se face plata cu cardul de energie
Sunt trei modalități de plată: cu ajutorul postașului, la oficiul poştal sau online pe site-ul Poștei Române.
1. La orice subunitate a Poștei Române sau la poștașul care a sosit la domiciliul beneficiarului.
2. Se completează plata prin mandat poștal, către contul furnizorului de energie (ori al asociației de proprietari/locatari).
3. Se primește dovada plății, pe care este scrisă suma rămasă după efectuarea plății, valoarea plății/plăților efectuate și furnizorul/furnizorii către care s-a efectuat plata
Concret, beneficiarii vor putea plăti online cu cardul de energie. Ei vor accesa aplicația informatică prin introducerea seriei cardului de energie și vor face plățile cu ajutorul celor trei documente necesare, cartea de identitate, cardul de energie și factura de la furnizorul de energie.
Celelalte două modalități de plată sunt la oficiul poștal și direct la poștaș.
Care este valabilitatea cardului de energie
Cardul de energie are valabilitatea asigurată până la 31.12.2023, dar plățile se pot efectua la oficiile poștale până în data de 27.12.2023.
În baza cardului de energie, se pot efectua plăți în perioada septembrie 2023 – 27.12.2023.
Vezi şi: Sute de români pierd cardul de energie. Greşeala care îi lasă fără ajutorul pentru plata facturilor