Antena 3 CNN Economic Românii care se vor putea pensiona mai devreme, fără penalizări. Lista a fost extinsă

Românii care se vor putea pensiona mai devreme, fără penalizări. Lista a fost extinsă

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 02:00 30 Iun 2023 Modificat la 02:00 30 Iun 2023
pensii speciale3
Românii care se vor putea pensiona mai repede, fără penalizări. Lista a fost extinsă Sursa foto: Profimedia Images

Este vorba despre două proiecte legislative care au primit, miercuri, votul decisiv al deputaților și care extind lista localităților intens poluate în care persoanele care au locuit acolo cel puțin trei decenii pot beneficia de o reducere a vârstei standard de pensionare cu doi ani, fără să sufere nicio penalizare.

Mai mult decât atât, alte două proiecte ce conțin măsuri similare sunt în așteptarea votului Camerei Deputaților.  

Primul proiect legislativ a fost adoptat miercuri, la Camera Deputaților. Prin acesta se propune introducerea în lista ce permite reducerea vârstei de pensionare din cauza mediului poluat a altor 31 de localități. Acestea sunt Bistra, Ocna Mureș și Sălciua din judeţul Alba, Aluniş, Arad, Cicir, Fântânele, Frumușeni, Horea, Mândruloc, Tisa Nouă, Vladimirescu din județul Arad, Piteşti din judeţul Argeş, Comăneşti din judeţul Bacău, Codlea din judeţul Braşov, Clejani și Giurgiu din judeţul Giurgiu, Letca Nouă din judeţul Gorj, Băiuţ, Borşa, Cavnic, Cicârlău, Deseşti, Satulung, Şişeşti, Remetea Chioarului şi Copalnic Mănăştur din judeţul Maramureş, Comarnic, Florești și Valea Călugarească din judeţul Prahova, Videle din judeţul Teleorman, scrie avocatnet.ro.
 
"Studiile efectuate în aceste zone arată că speranța de viață este cu 6 - 10 ani mai scăzută decât media națională (din cauza poluării - n. red.), până la data de 31 decembrie 2030 finalizându-se programele de depoluare", spun inițiatorii.

Cel de-al doilea dintre proiecte stabilește introducerea în lista localităților poluate de unde se poate ieși mai repede la pensie a localităților Bistra și Sălciua din județul Alba, Aluniş, Arad, Cicir, Fântânele, Frumușeni, Horea, Mândruloc, Tisa Nouă, Vladimirescu din județul Arad, Pitești din județul Argeș, Comănești din județul Bacău, Codlea din județul Brașov și Giurgiu, municipiul de reședință al județului cu același nume. 

Pentru a intra în vigoare, fiecare dintre cele două proiecte de lege trebuie semnate de președintele țării și publicate în Monitorul Oficial.  

Potrivit Legii pensiilor, cei ce au locuit multă vreme în anumite zone poluate pot să beneficieze de reducerea vârstei de pensionare, fără a li se aplica penalizările ce, în mod normal, se aplică în situația pensiei anticipate parțiale. În cazul pensionării anticipate parțiale se aplică o reducere procentuală a valorii pensiei. 

×
x close