În ultimele zile, au apărut cozi mari la supermarketurile din ţară, după ce un mare retailer a anunţat că oferă vouchere în schimbul ambalajelor reciclate.
Zeci de persoane, unii cu sute de sticle, au stat la coadă în toată ţara pentru câteva zeci de lei. Unii dintre ei au venit şi cu 70 de sticle, ceea ce înseamnă cam 30 de lei returnare.
"50 de bani fiecare sticlă. Dar nu contează 50 de bani, pentru noi contează să fie România curată", spune unul dintre români.
Cu voucherele primite, oamenii pot cumpăra orice din magazin. Un alt retailer permite folosirea voucherelor doar la anumite categorii de produse.
De când au apărut aceste vouchere, marile magazine au strâns zeci de milioane de ambalaje.
În plus, de la finalul lunii noiembrie, intră în vigoare sistemul garanţie-returnare, după o amânare de trei ani.
"Dacă în Germania se poate, cu siguranţă şi în România se poate. Colectarea în magazinele mici, fie că sunt în mediul rural, se va face în mod automat, prin rvm-uri sau manual", spune Mircea Fechet, ministrul Mediului.
Totuşi, mai sunt probleme de rezolvat. Comercianţii n-au suficiente spaţii de depozitare, nu ştim cum se va face preluarea ambalajelor şi nici dacă vor funcţiona centrele de sortare.
"Sistemul garanţie returnare are mari probleme pentru că nu există centre logistice, la fel ca în marile oraşe. Acolo se va colecta la sac", a precizat Andre Coșuleanu, președinte Act For Tomorrow, potrivit observatornews.ro.