Antena 3 CNN Economic Cum a făcut o româncă un milion de euro din ciocolată | Aura Oprea, la BizSchool

Cum a făcut o româncă un milion de euro din ciocolată | Aura Oprea, la BizSchool

Bianca Voinea
1 minut de citit Publicat la 10:00 06 Apr 2024 Modificat la 10:00 06 Apr 2024

Nu a știut însă exact ce își dorește să facă, așa că a lăsat totul să decurgă natural, iar la un moment dat distinul a intersectat-o cu business-ul care i se potrivea.

La vremea aceea, în 2014, Aura lucra la departamentul de Marketing al unei mari corporații și, pentru că printre task-urile uzuale trebuia să se ocupe și să găsească daruri inedite pentru clienți și parteneri, ea a descoperit un brand internațional de ciocolată premium, care însă nu se găsea pe piața românească.

Așa că și-a setat ca obiectiv să îl aducă aici. Ce a urmat? O tentativă de intrare pe ușa din față soldată cu un refuz din partea companiei poloneze, dar cu o fereastră pe care ea a reușit să intre cu măiestrie, pentru că franciza pe care a reușit ea să o obțină este singura pe care compania a acordat-o vreodată în cele două decenii de activitate.

Iar calitățile ei antreprenoriale au transformat acea oportunitate într-un business care astăzi generază venituri de un milion de euro și este pe locul 3 ca profitabilitate în topul țărilor în care brandul este prezent.

Clienții principali provin din zona corporate, datorită diverselor forme de personalizare a ciocolatei, însă antreprenoarea a ținut să creeze produse potrivite pentru orice tip de cumpărător care apreciază calitatea și atenția la detalii.

Care au fost provocările Aurei Oprea, de câți bani a avut nevoie pentru a lansa un business în România, dar și multe alte povești și sfaturi aflați din emisiunea BizSchool realizată de Bianca Voinea.

×
Etichete: BizSchool
x close