Antena 3 CNN Economic Românii care își pot primi banii de la pensii înapoi! Trebuie îndeplinită o singură condiție

Românii care își pot primi banii de la pensii înapoi! Trebuie îndeplinită o singură condiție

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 12:00 20 Mar 2023 Modificat la 12:00 20 Mar 2023
bani
Românii care își pot primi banii de la pensii înapoi! Cine poate beneficia de măsură Sursa foto: Profimedia Images

Este vorba despre persoanele care, la momentul în care ajung la vârsta de pensionare, nu îndeplinesc și condiția privind stagiul minim de cotizare.

Același lucru este valabil și în situația decesului unui asigurat înainte de împlinirea vârstei de pensionare, caz în care banii vor putea fi transferați către urmașii legali ai acestuia, după cum apare într-un proiect de lege aflat de miercuri în dezbatere la Senat. 

Mai exact, proiectul legislativ vizează “restituirea contribuțiilor de asigurări sociale în cazul nevalorificării plății acestora datorită neîndeplinirii vocației la plata pensiei”, după cum apare chiar în titlul acestuia. 

Cu alte cuvinte, în proiectul de lege se propune ca valoarea contribuțiilor individuale de asigurări sociale plătite de asigurații sistemului public de pensii să poată fi restituită în următoarele situații: 

  • când, la împlinirea vârstei standard de pensionare, asiguratul care solicită înscrierea pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă nu îndeplinește condiția privind stagiul minim de cotizare; 

  • în cazul decesului asiguratului înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare. 

Care este vârsta de pensionare

Potrivit Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, stagiul minim de cotizare este de 15 ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Pe de altă parte, vârsta standard de pensionare este, în cazul bărbaților, de 65 de ani, în timp ce, în cazul femeilor, vârsta standard de pensionare este, de principiu, de 63 de ani, dar ea va fi atinsă treptat, prin eșalonare, până în 2030, scrie avocatnet.ro

Fiscul se va ocupa de restituirea banilor

Casa Națională de Pensii Publice va fi cea care se va ocupa de calcului contribuțiilor individuale de asigurări ce vor fi restituite celor care nu îndeplinesc condițiile pentru pensionare. De asemenea, suma restituită va fi actualizată cu rata inflației.  

Plata sumelor se va face prin agențiile județene ale Fiscului.  

Restituirea banilor nu se va face însă imediat, chiar și după ce măsura se va aplica. Și asta deoarece nu există, în acest moment, o metodologie în acest sens. Casa Națională de Pensii Publice, în colaborare cu Fiscul, se vor ocupa de dezvoltarea acesteia.  
 
„Procedura restituirii contribuțiilor obligatorii de asigurări sociale către persoanele obligate la plata acestora prin efectul legii este practicată și în situațiile în care cetățeni ai statului român au lucrat pe teritoriul altor state și care, la momentul solicitării pensiei cuvenite pentru perioada de cotizare la bugetele statelor respective, au constatat neîndeplinirea condițiilor legale pentru plata pensiei și au restituit sumele încasate drept contribuții (vezi Israel, Austria, Franța, Grecia etc.)”, subliniază inițiatorii măsurii. 

Proiectul de lege trebuie adoptat în Parlament, promulgat de președintele României și publicat în Monitorul Oficial înainte de a putea fi pus în aplicare.

×
Etichete: pensii
x close