Antena 3 CNN Economic Regio (P) Degu Dentis, Timişoara - numărul 1 în tehnică dentară, prin Regio

(P) Degu Dentis, Timişoara - numărul 1 în tehnică dentară, prin Regio

3 minute de citit Publicat la 07:07 14 Apr 2014 Modificat la 07:07 14 Apr 2014
(P) Degu Dentis, Timişoara - numărul 1 în tehnică dentară, prin Regio
Degu Dentis din Timişoara s-a înfiinţat în 1994, fiind unul dintre primele laboratoare private de tehnică dentară din municipiu. Prin Regio, laboratorul a fost dotat cu aparatură specifică de ultimă generaţie şi a ajuns, în scurt timp, să fie cel mai căutat din judeţ, iar sfera clienţilor a depăşit graniţele ţării.

Laboratorul de tehnică dentară deserveşte, împreună cu alte două cabinete stomatologice, Casa Denti, una dintre cele mai mari clinici stomatologice din Timişoara: „Anul acesta se împlinesc 20 de ani de când pornit, alături de o echipă de colegi şi prieteni, practica privată. Am simţit pe propria piele dezvoltarea acestei firme - de la o cămăruţă la cea mai frumosă clinică de specialitate din zona de vest a ţării”, ne povesteşte doctorul Dan Tripşa, director general Degu Dentis.

Tehnică dentară digitală
Ideea proiectului s-a născut întâmplător, în urma citirii unui articol despre posibilităţile de finanţare Regio: „Am contactat imediat o firmă de consultanţă, iar proiectul a fost scris şi depus foarte repede. Am avut noroc să beneficiem de finanţare 100%, noi plătind doar TVA-ul ”, îşi aminteşte dr. Dan Tripşa.
Proiectul s-a desfăşurat pe o perioadă de nouă luni, în intervalul ianuarie-septembrie 2011, şi a constat în achiziţionarea de aparatură modernă, unică la acea dată pe piaţă. Aparatul CEREC foloseşte sistemul CAD-CAM , (Computer-Aided Design-Computer-Aided Manufacturing), sistem ce se bazează pe o cameră video de captură a detaliilor de înaltă acuratețe, conectată la un computer care, pe baza imaginilor scanate, realizează designul integral al restaurației ce urmează a fi plasată pe dintele pregătit.

Computerul, în realizarea designului coroanei dentare, ține cont și de dinții vecini dar și de cei antagoniști, oferind medicului cea mai bună variantă. După realizarea designului computerizat, informația este transmisă wireless aparatului de frezare ce utilizează instrumente foarte precise. Astfel, se creează un model virtual pentru coroane, faţete, încrustaţii etc. Prin intermediul unităţii de frezare, aparatul materializează amprenta digitală obţinută, cu o precizie maximă, de +/- 15 microni. Avantajele oferite de CEREC sunt foarte mari, produsele rezultate fiind estetice (nu se foloseşte metal), lucrate cu precizie, iar viteza de execuţie este de 6 minute pentru o coroană, faţetă sau încrustaţie, respectiv 30 de minute pentru o punte formată din 4 elemente/dinţi.

Tot prin proiect s-au achiziţionat două bancuri de lucru şi trei cuptoare, pentru preîncălzire, presare şi sinterizare ceramică (cuptor care permite lipirea pulberilor ceramice în urma încălzirii şi presării în forme speciale). Pentru bancurile de lucru au fost cumpărate o turbină, un sablator, un aspirator, un vaporizator pentru degresarea lucrărilor, un articulator, un compresor de aer şi un microscop. Proiectul a creat trei locuri de muncă permanente.

Avantajele Regio sunt evidente: am beneficiat de o finanţare substanţială, nerambursabilă, care ne-a permis să ne modernizăm şi să creştem atât ca cifră de afaceri, cât şi ca număr de clienţi. În 2013, am fost numărul 1 în judeţ, iar clienţii sunt din toată ţara şi din afara ei – lucrăm în special cu Italia şi Germania”, a concluzionat dr. Dan Tripşa.

Proiectul „Creşterea capacităţii de producţie prin dotarea laboratorului dentar al S.C. Degu Dentis Labor S.R.L. cu echipamente tehnologice de ultimă generaţie” este finanțat prin Regio - Programul Operațional Regional 2007-2013 și implementat în Regiunea de dezvoltare Vest. Proiectul a fost depus în cadrul Axei Prioritare 4 – Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional și local şi are o valoare totală de 883.802 lei, din care cofinanțarea de la Uniunea Europeană a fost de 701.563 de lei.

Acesta este unul dintre cele 3.500 de proiecte finanțate prin Regio, în toate cele opt regiuni de dezvoltare, care contribuie la dezvoltarea oraşelor, reabilitarea drumurilor, modernizarea infrastructurii sociale, sprijinirea mediului de afaceri şi promovarea şi restaurarea obiectivelor turistice din România. Pe pagina www.inforegio.ro puteți consulta, pentru fiecare regiune de dezvoltare, harta proiectelor finanțate prin Regio - Programul Operațional Regional 2007-2013.

×
Parteneri
x close