Antena 3 CNN Economic Războiul comercial UE-Rusia slăbşete economia europeană

Războiul comercial UE-Rusia slăbşete economia europeană

1 minut de citit Publicat la 13:01 20 Sep 2014 Modificat la 13:01 20 Sep 2014
rusia.jpg
Foto: Agerpres/Tanjug
Războiul sancţiunilor economice dintre Uniunea Europeană şi Rusia are un efect de bumerang asupra finanţelor de pe întregul continent. Implicit şi asupra economiei româneşti. 
 
Analize recente arată că tensiunile politice se resimt în exporturi, afectând economia statelor europene şi aşa slăbită în primele două trimestre ale acestui an. 
 
Tensiunile geopolitice legate de Ucraina şi războiul comercial dintre Rusia şi Occident  riscă să slăbească şi mai mult economia europeană care a avut un recul la început de an. Peste 0,3%-0,4% din PIB-ul Zonei Euro ar putea să se piardă, potrivit unei analize. Iar actualele tensiuni politice se vor manifesta cu cea mai mare pregnanţă în volumul schimburilor comerciale dintre Europa şi Rusia. 
 
Exporturile Zonei euro către Rusia au scăzut deja cu circa 15% faţă de vârful lor, atins la începutul anului 2013, ştergând astfel cam 0,1% din PIB-ul Zonei Euro. 
 
În afară de Finlanda cu o pondere mare a exporturilor către Rusia în Produsul Intern Brut, cele mai expuse state sunt Ungaria, Slovacia şi Polonia, cu ponderi ce depăşesc 2% din PIB. 
 
Chiar şi Germania, cea mai mare economie europeană, este expusă cu o medie a exporturilor către Rusia de 1,2% din PIB. Imediat se situează România, cu 0,9% 
 
Iar într-un scenariul pesimist, la blocarea canalelor comerciale se adauga posibila escaladare a confruntărilor militare, precum şi apariţia de disfuncţionalităţi semnificative în aprovizionarea cu gaze ruseşti a ţărilor UE. În acest caz, conflictul cu Rusia ar avea o influenţă negativă de 1% asupra PIB-ului Zonei Euro.
 

×
x close