Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunţat că programul Casa Verde Fotovoltaice ar putea fi lansat în prima parte a anului 2023, potrivit unui răspuns transmis de AFM la solicitarea Economedia.
Toate dosarele depuse în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice au fost analizate, iar, în urma şedinţei Comitetului de Avizare din data de 29 decembrie 2022, au fost publicate pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu încă 5.445 dosare de finanţare aprobate.
"Instituția noastră va dezvolta un nou program destinat finanțării sistemelor de panouri fotovoltaice, cu mecanisme și procese simplificate, de natură să permită fluidizarea procedurilor și montarea sistemelor de panouri fotovoltaice într-un timp cât mai scurt.
După publicarea proiectului de ghid spre consultare publică pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, procedură în cadrul căreia se vor putea transmite propuneri și observații de către persoanele interesate și aprobarea variantei finale a ghidului prin ordin de ministru, va putea fi lansată o nouă sesiune de finanțare în cadrul programului. Estimăm că programul va fi lansat în prima parte a anului 2023”, se arată în răspunsul AFM.
Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023 va fi descentralizat
O noutate Pentru programul Casa Verde Fotovoltaice din acest an ar putea fi descentralizarea, potrivit unui anunţ făcut chiar de ministrul Mediului, Tanczos Barna, în luna octombrie 2022.
"Descentralizăm programele Rabla Local și Casa Verde Fotovoltaice. Am creat cadrul legal pentru delegarea implementării acestor programe la autoritățile locale și lucrăm la detaliile tehnice de derulare. Scopul este eficientizarea programelor, simplificarea procedurilor și scurtarea perioadei de analiză a dosarelor, astfel încât cetățenii să beneficieze, în cel mai scurt timp, de sprijinul financiar.
Am avut, astăzi, a discuție constructivă cu reprezentanții Asociației Municipiilor din România despre pregătirea lansării programelor Rabla Local și Casa Verde Fotovoltaice, dar și despre finanțările din PNRR acordate localităților prin Ministerul Mediului.
Conform discuțiilor, anul acesta ne propunem să pornim Rabla Local, finanțat de AFM, doar pentru primăriile care decid să deruleze propriile programe de casare a autovehiculelor uzate.
Din 2023, pornim atât programul Rabla Local cât și programul Casa Verde Fotovoltaice dezvoltând un sistem informatic centralizat de înscriere în program, pe baza căruia autoritățile locale vor acorda bani locuitorilor", a scris Tanczos Barna într-o postare pe Facebook.