În acest an, românii au zile libere pe 30 noiembrie (luni), respectiv de Sfântul Andrei, dar şi pe 1 decembrie (marţi), de Ziua Naţională a României.
Având în vedere zilele în care pică cele două sărbători, românii vor avea parte de o minivacanţă de patru zile, respectiv de sâmbătă, 28 noiembrie şi până pe 1 decembrie inclusiv.
Astfel, în perioada minivacanţei de 30 noiembrie 2020, de Sfântul Andrei, magazinele Kaufland vor fi deschise în anumite intervale, în funcţie de locaţie.
În prezent, programul magazinelor este deja restricţionat de autorităţi din cauza pandemiei de COVID-19, astfel că toate magazinele se închid la ora 21.00.
Program Kaufland 30 noiembrie 2020
Pentru a veni în întâmpinarea românilor care vor să meargă la cumpărături în această perioadă, conducerea lanţului de magazine Kaufland a stabilit că programul de 30 noiembrie 2020 şi 1 decembrie 2020 va fi unul obişnuit.
Potrivit datelor puse la dispoziţie pe site-ul oficial al lanţului de magazine Kaufland, programul pe 30 noiembrie 2020 va fi următorul:
Luni - Sâmbătă: 07.00 - 21.00;
Duminică: 07.30 - 20.00.
Program Lidl 30 noiembrie 2020
Program Kaufland 30 noiembrie 2020 în magazine
Totuşi, în funcţie de eventuale noi restricţii sau în funcţie de locaţia magazinului, programul Kaufland de 30 noiembrie 2020 poate diferi în funcţie de oraş.
Pentru informații cât mai precise referitoare la programul de 30 noiembrie 2020 al fiecăruia dintre magazinele Kaufland, clienții sunt rugați să acceseze site-ul www.kaufland.ro și să selecteze magazinul Kaufland în care urmează să vină la cumpărături.