Antena 3 CNN Economic Categoria de români care va primi două salarii în plus la pensie. Suma poate ajunge până la 15.000 de lei

Categoria de români care va primi două salarii în plus la pensie. Suma poate ajunge până la 15.000 de lei

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 11:49 28 Feb 2023 Modificat la 15:01 28 Feb 2023
vouchere renovare2
Românii care vor primi o primă de două salarii în plus la pensie Sursa foto: profimediaimages.ro

Ministrul Educației, Ligia Deca, a prezentat proiectul noilor Legi ale Educației. 

Proiectul aduce modificări, pe lângă altele, și în ceea ce privește plata cadrelor didactice. Astfel, salarizarea profesorilor va fi progresivă şi va avea la bază salariul mediu brut pe economie.

”În conformitate cu principiul importanței sociale a muncii, salarizarea întregului personal didactic de predare se realizează în mod progresiv, având la bază salariul mediu brut pe economie din anul bugetar încheiat, în raport de funcție, studii, vechime şi grad didactic”, scrie proiectul noilor Legi ale educației, potrivit ZF

Ministrul Educației susține că a primit sprijinul coaliției de a pune în practică această prevedere. 

“Salarizarea cadrelor didactice va fi progresivă, având la bază salariul mediu brut pe economie. Această prevedere este inclusă în legile educației şi avem sprijinul politic al coaliției pentru o pune în practică.

Norma didactică va fi redusă pentru cadrele didactice cu vechime de peste 15 ani, asta pentru a păstra atractivitatea profesiei și pentru a da timp acelor profesori cu experiență să se poată implica fie în management școlar, fie în activități de mentorat”, a spus Deca. 

Mai mult decât atât, profesorii care vor ieși la pensie vor primi o primă egală cu două salarii de bază, iar cei care vor preda în mediul rural vor primi o primă de cinci salarii minime brute. Cu alte cuvinte, cadrele didactice din mediul rural vor primi o primă de instalare neimpozabilă de cinci salarii minime brute, adică o sumă de 15.000 de lei. Condiția este să rămână timp de cinci ani în acel loc de muncă, mai scrie ZF. 

”Se acordă o primă în cuantum de două salarii de bază cadrelor didactice, la data încetării de drept a contractului individual de muncă”, precizează ministrul Educației, Ligia Deca. 

×
x close