Polița cu decontare directă, în cazul unui șofer care are 30 de ani, a ajuns să coste 2.000 de lei pentru un an. Asta înseamnă de trei ori mai mult decât începutul anului trecut. Astfel de polițe sunt mai scumpe, în general, pentru că ne scutesc de drumuri suplimentare față de un RCA normal.
”Costurile variază între câteva zeci de lei și câteva sute de lei, în funcție de criteriile pe care le are fiecare asigurător”, spune Ștefan Ichim, consultant industria auto asigurări.
”Daca am încheiat asigurarea cu decontare directă, ma ajuta sa îmi recuperez banii in momentul in care sunt lovit de altcineva”, spune și Daniel Apostol, director de comunicare Autoritatea de Supraveghere Financiară.
Astfel, în caz de accident, șoferul mașinii lovite nu mai așteaptă după firma de asigurări a celui vinovat, ci merge direct la service să își repare autoturismul prin intermediul propriei polițe. Astfel economisește timp, pentru că nu mai trebuie întocmit un dosar de daună iar mașină este reparată mai rapid.
”E aceeași procedură care e și daca venea cu asigurarea vinovatului, numai că se deschide dosarul de daună pe asigurarea ta.
Se poate repara cu decontare directa. E mult mai bine pentru oameni. Daca au asigurare cu decontare directa își pot repara mașina pe asigurarea lor, fără sa fie nevoiți sa aștepte după asigurarea celui care l-a lovit”, spune Marius Cristian Ghiță, manager service auto.
Dezavantajul acestor polițe este, însă, prețul. Dacă pentru RCA obișnuit costurile sunt undeva între 1.300 și 1.800 de lei, pentru decontare directă banii plătiți anual sunt cu cel puțin 2-300 de lei mai mulți.
Decontarea directă a fost introdusă în urmă cu cinci ani. De atunci, între 10 și 20% dintre clienții firmelor de asigurări au cumpărat o astfel de poliță.