Antena 3 CNN Economic Costul motorinei creşte, al benzinei scade. Preţul carburanţilor în România, astăzi, 4 octombrie 2023

Costul motorinei creşte, al benzinei scade. Preţul carburanţilor în România, astăzi, 4 octombrie 2023

Alexandra Axinia
1 minut de citit Publicat la 09:05 04 Oct 2023 Modificat la 09:06 04 Oct 2023
pret benzina motorina 4 octombrie 2023
Motorina creşte, benzina scade. Preţul carburanţilor în România, astăzi, 4 octombrie 2023 Sursa foto: pexels.com

În ce privește benzina standard, cea mai ieftină costă miercuri 7,16 lei şi se găseşte la mai multe staţii Lukoil din Bucureşti. Benzina este în scădere faţă de ziua precedentă, când un litru costa 7,17 lei. 

La restul stațiilor, benzina standard se găsește la prețuri între 7,17 lei și 7,40 lei.

Pentru benzina premium, prețurile variază de la 7,63 lei la 8,05 lei.

Cea mai ieftină motorină standard costă miercuri 7,78 lei. Motorina creşte după ce a stagnat câteva zile la preţul de 7,73 lei.

Citeşte şiNoi scumpiri la carburanţi, tutun şi alcool din 1 ianuarie 2024. Banii pe care îi vom da în plus la un plin de benzină

La restul stațiilor, motorina standard se găsește la prețuri între 7,79 lei și 7,93 lei.

Motorina premium costă 8,14 lei litrul faţă de 8,03 lei litrul cât ajunsese miercurea trecută. Cea mai scumpă motorină superioară ajunge la 8,43 lei litrul.

Anul trecut, preţul unui litru de benzină standard trecuse de 8 lei, în timp ce motorina standard depăşea 9 lei pe litru.

De ce cresc sau scad prețurile pentru benzină sau motorină la pompă

Prețurile carburanților în stațiile de alimentare au o evoluție similară cu cea a cotațiilor internaționale Platts pentru benzină și motorină, dar cu o diferența de câteva zile, a constatat Consiliul Concurenței în urma unui studiu care reanalizează modul în care modificările cotațiilor care se transmit în prețurile la pompă.

Cotația Platts este un preț de referință internațional pe piața benzinei sau motorinei și reprezintă o valoare reflectată de cererea, oferta și tranzacțiile realizate între traderi pe piața angro a combustibililor. Cotațiile Platts nu sunt date publice, iar pe termen lung tind să urmeze același trend cu prețurile barilului de petrol.

Așadar, atunci când cotațiile internaționale Platts la benzină și motorină cresc, se majorează și prețul la pompă al carburanților în România, iar când cotațiile scad, se diminuează prețul acestora în stațiile de alimentare.

Cea mai mare parte a ajustării prețurilor la pompă se produce în interval de o săptămână, atât la creșterea, cât și la scăderea cotației internaționale de referință Platts.

 

×
x close