Antena 3 CNN Economic Premierul Nicolae Ciucă a anunțat când vor primi românii ajutoarele pentru plata facturilor

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat când vor primi românii ajutoarele pentru plata facturilor

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 11:34 18 Noi 2022 Modificat la 13:05 18 Noi 2022
bani
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat când vor primi românii ajutoarele pentru plata facturilor Sursa foto: Facebook Gina Vacariu

Guvernul dă banii de ajutoare pentru încălzire abia în ianuarie sau în februarie!  Anunțul a fost făcut chiar de Nicolae Ciucă, într-o conferința ținută în Maramureș.

Premierul a anunțat că va aloca 10% din fondul de coeziune pentru a asigura protecția cetățenilor vulnerabili, combaterea sărăciei energetice si asigurarea capitalului de lucru pentru IMM-uri.

Vestea bună este că, pentru sezonul rece din 2023-2024, Executivul va acorda banii pentru săraci înainte să înceapă iarna.

”Discutăm de aproximativ 800-900 milioane de euro. Sunt bani care vin din fondurile europene, care vor viza asigurarea sprijinului pentru plata energiei, a lemnelor de foc, pe lunile noiembrie-martie. Discutăm despre două perioade, noiembrie 2022 - martie 2023, și noiembrie 2023 - martie 2024. Acestea vor fi asigurate în sfârșitul lunii ianuarie, începutul lunii februarie, pentru această iarnă, iar pentru iarna următoare în luna septembrie”, a anunțat Nicolae Ciucă. 

Românii primesc banii de alimente înainte de Crăciun

Pe de altă parte, românii cu venituri mici vor primi ajutorul de 50 de euro de la Guvern pentru alimente mai devreme. Următoarea tranșă va fi distribuită înainte de Crăciun, astfel încât beneficiarii să își poată cumpăra produse pentru sărbătorile de iarnă.

Guvernul pregătește o ordonanță în acest sens. Mai exact, până pe 20 decembrie ar trebui să fie alimentat cardul social pe care oamenii îl primesc pentru alimente și masă caldă. Vorbim de 2.5 milioane de beneficiari.

Acest card va fi alimentat cu ultima tranșă din acest an, cu 250 de lei înainte de Crăciun pentru a vă putea cumpăra diferite produse pentru masa de Sărbători.

Cine urmează să primească acești bani pe card?

Românii care au venituri sub 1.500 de lei, pensionarii, copiii sau adulții cu handicap, persoanele fără adăpost, dar și familiile cu cel puțin doi copii, ale căror venituri nete lunare sunt mai mici sau egale cu 600 de lei.

Mai primesc bani pe acest card pentru masă caldă și alimente de bază și familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 de lei, dar și familiile care primesc ajutor social.

Așadar, toată lumea ar trebui să aibă 250 de lei pe cardul numit Sprijin pentru România începând cu 20 decembrie 2022.

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că aceste carduri se mențin și în 2023 pentru alimente și masă caldă.

Așadar, o dată la 2 luni va fi alimentat acest card, presupunem, cu aceeași sumă de 250 de lei. 

Coaliția de guvernare poartă discuții să mai ridice plafonul pentru a extinde categoriile de beneficiari. 

 

×
x close