Pachetul de măsuri fiscale care introduce și majorează taxe, pe care Guvernul și-a asumat răspunderea, a fost publicat în Monitorul Oficial vineri seară, după ce joi a fost promulgat de președintele Klaus Iohannis.
Astfel, de la 1 noiembrie vor intra în vigoare o parte din schimbări, iar altele de la 1 ianuarie 2024. Potrivit proiectului, de miercuri se poate încasa cash în limita unui plafon zilnic de 1.000 lei de la o persoană juridică.
De asemenea, mai sunt interzise încasările fragmentate în numerar de la beneficiari pentru facturile a căror valoare este mai mare de 1.000 lei și, respectiv, de 2.000 lei, în cazul magazinelor de tipul cash and carry, precum și fragmentarea facturilor pentru o livrare de bunuri sau o prestare de servicii a căror valoare este mai mare de 1.000 lei, respectiv de 2.000 lei.
Va exista și un plafon zilnic de 5.000 de lei, în cazul în care se vor face încasări și plăți între o persoană juridică și o persoană fizică.
Mai mult decât atât, la sfârșitul fiecărei zile, sumele în numerar aflate în casieria persoanelor juridice nu pot depăşi plafonul de 50.000 lei.
În cazul în care nu vor fi respectate aceste măsuri, se vor aplica amenzi de 25% din suma încasată/plătită, respectiv deținută în casierie, care depășește plafonul.
Se vor putea face încasări și plăți între două persoane fizice, însă în limita unui plafon zilnic de 10.000 de lei, notează Economedia.ro.