Antena 3 CNN Economic Guvernul a renunțat la limitarea plăților cu bani cash cu două mari excepții

Guvernul a renunțat la limitarea plăților cu bani cash cu două mari excepții

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 20:37 09 Noi 2023 Modificat la 20:44 09 Noi 2023
plafonare plati cash
Guvernul a renunțat la limitarea plăților cu bani cash cu două excepții: plafonul de casă pentru firme și avansul spre decontare Sursa foto: Profimedia Images

Vor exista  două excepţii - plafonul de casă pentru firme va fi de maxim 50.000 de lei, iar avansul spre decontare va fi 1.000 de lei pe zi.

"Este vorba despre ordonanţa de urgenţă care anulează anumite modificări privind decontările în numerar, prevăzute în proiectul de lege pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în faţa Parlamentului. Decizia vine după consultări cu mediul de afaceri şi după semnalele venite din partea socială.

Rămân astfel în vigoare pragurile de plăţi cu cash - cum se vehiculează în spaţiul public, ca termen - deja existente, dar se păstrează şi două modificări şi anume soldul de casierie urmează a fi plafonat peste câteva zile la suma de 50.000 de lei. De asemenea, avansul de decontare se limitează la un plafon zilnic de o mie de lei pe persoană", a spus Mihai Constantin, la finalul şedinţei de Guvern. 

Ministerul Finanţelor afirmă în proiectul de Ordonanţă de Urgenţă că "societatea românească nu este pregătită la acest moment pentru limitarea utilizării numerarului".

Care vor fi plafoanele

Astfel, pentru operatorii economici se revine la plafoanele iniţiale astfel: încasări de la persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, liber profesionişti, persoane fizice care desfăşoară activităţi în mod independent, asocieri şi alte entităţi cu sau fără personalitate juridică de la/către oricare dintre aceste categorii de persoane, în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei de la o persoană; încasări efectuate de către magazinele de tipul cash and carry, de la persoanele menţionate mai sus, în limita unui plafon zilnic de 10.000 lei de la o persoană; plăţi către operatori economici, în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei/persoană, dar nu mai mult de un plafon total de 10.000 lei/zi; plăţi către magazinele de tipul cash and carry, care sunt organizate şi funcţionează în baza legislaţiei în vigoare, în limita unui plafon zilnic total de 10.000 lei.

Citește și: Marcel Ciolacu, explicaţii pentru revenirea la limitele actuale de cash: "Economia noastră nu e încă pregătită să funcționeze cu mai puțin numerar"

De asemenea, sunt interzise încasările fragmentate în numerar de la beneficiari pentru facturile a căror valoare este mai mare de 5.000 lei şi, respectiv, de 10.000 lei, în cazul magazinelor de tipul cash and carry, precum şi fragmentarea facturilor pentru o livrare de bunuri sau o prestare de servicii a căror valoare este mai mare de 5.000 lei, respectiv de 10.000 lei.

Totodată, sunt interzise plăţile fragmentate în numerar către furnizorii de bunuri şi servicii pentru facturile a căror valoare este mai mare de 5.000 lei şi, respectiv, de 10.000 lei, către magazinele de tipul cash and carry. Operatorii economici pot achita facturile cu valori care depăşesc plafonul de 5.000 lei, către furnizorii de bunuri şi servicii, respectiv de 10.000 lei, către magazinele de tipul cash and carry, astfel: 5.000 lei/10.000 lei în numerar, suma care depăşeşte acest plafon putând fi achitată numai prin instrumente de plată fără numerar.

Operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar efectuate între operatorii economici şi persoanele fizice se efectuează cu încadrarea în plafonul zilnic de 10.000 lei către/de la o persoană

Operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar între persoanele fizice se pot efectua în limita unui plafon zilnic de 50.000 lei/tranzacţie. Sunt interzise încasările şi plăţile fragmentate în numerar pentru tranzacţiile mai mari de 50.000 lei, precum şi fragmentarea unei tranzacţii mai mari de 50.000 lei.

Se menţine însă prevederea potrivit căreia sumele în numerar aflate în casieria persoanelor juridice nu pot depăşi plafonul de 50.000 lei, la finalul unei zile.

×
x close