Conducerea OMV Petrom (SNP) propune acţionarilor distribuirea unor dividende în valoare cumulată de 1,75 miliarde lei (401,7 milioane euro), aproape jumătate din profitul record înregistrat anul trecut de companie, de 3,75 miliarde lei (887 milioane euro), informează Mediafax.
Valoarea dividendelor este 75% mai mare decât cea de anul trecut, când compania a distribuit acţionarilor dividende în sumă de peste 1 miliard de lei.
Dividendul brut propus pentru acest an este de 0,031 lei/acţiune, iar raportat la cel mai recent preţ de la bursă, de 0,38 lei/titlu, randamentul este de peste 8%.
Propunerea de dividend va fi discutată de acţionari în AGA, programată pentru 27 aprilie.
OMV Petrom a înregistrat un profit record în creştere cu 72%, la 3,75 miliarde lei (887 milioane euro), cel mai mare câştig înregistrat vreodată de o companie din România, şi vânzări record de 22,61 miliarde lei (5,3 miliarde euro), potrivit standardelor IFRS.