Antena 3 CNN Economic Peste jumătate de milion de decizii de recalculare a pensiilor au fost deja distribuite de Poșta Română

Peste jumătate de milion de decizii de recalculare a pensiilor au fost deja distribuite de Poșta Română

decizii recalculare pensii
Cei peste 10.000 de poştaşi aflaţi vineri pe teren au reuşit să înmâneze beneficiarilor din toate judeţele ţării un număr record de plicuri | Sursă foto: Facebook/ Poșta Română
17 Aug 2024   •   14:16

Peste jumătate de milion de decizii de recalculare a pensiilor au fost înmânate beneficiarilor de către Poşta Română, vineri, în prima zi de distribuire, informează compania printr-un comunicat.

„Cei peste 10.000 de poştaşi aflaţi vineri pe teren au reuşit să înmâneze beneficiarilor din toate judeţele ţării un număr record de plicuri: peste 500.000 de decizii de recalculare a pensiilor.

Compania Naţională ,,Poşta Română" le mulţumeşte pentru profesionalism şi implicare tuturor angajaţilor angrenaţi în această acţiune amplă care au distribuit încă de la primele ore deciziile de recalculare către beneficiari. Asigurăm toţi pensionarii că vor primi documentele mult aşteptate până la termenul prevăzut, respectiv 30 august 2024", se menţionează în comunicat.



Poşta Română reaminteşte că, în cazul în care titularul deciziei nu este la domiciliu în momentul vizitei factorului poştal, documentul poate fi înmânat unui membru al familiei sau unei rude. Dacă nici aceştia nu sunt acasă, beneficiarul poate ridica ulterior documentul personal de la oficiul poştal la care este arondat.

„Poşta Română continuă să fie cea mai solidă companie de curierat din ţară, iar tehnologia adusă în ultimii ani ne permite să oferim servicii cu o eficienţă remarcabilă", subliniază reprezentanţii companiei.

×
Citește mai multe din Economic
» Vezi toate știrile din Economic
Cele mai noi știri
Parteneri
x close