Antena 3 CNN Economic Pensionarii care vor primi 700 de lei în plus. 2,8 milioane de gospodării din România beneficiază de această măsură

Pensionarii care vor primi 700 de lei în plus. 2,8 milioane de gospodării din România beneficiază de această măsură

Georgiana Adam
5 minute de citit Publicat la 18:00 15 Mai 2024 Modificat la 19:27 15 Mai 2024
bani pensionari Getty Images - Peter Dazeley
Pensionarii care vor primi 700 de lei în plus. 2,8 milioane de gospodării din România beneficiază de această măsură Sursa foto: Getty Images / Peter Dazeley

De această măsură beneficiază aproximativ 2,8 milioane de gospodării din România, anunţă autorităţile.

Legea care permite distribuția acestor bani a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis și are ca scop ajutorarea categoriilor de persoane vulnerabile pentru a compensa prețul la energie. 

Aceste fonduri provin din resurse externe, fiind finanțate din fonduri europene nerambursabile.

Mai exact, o parte din pensionari vor primi o nouă tranșă de 700 de lei pe cardul de energie, din totalul de 1.400 de lei anual, bani care se acordă o dată la şase luni.

Klaus Iohannis a semnat legea 

Klaus Iohannis a semnat legea care are impact asupra a milioane de români săraci.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea preţului la energie suportat parţial din fonduri externe nerambursabile.

Potrivit OUG, "sunt considerate vulnerabile categoriile de persoane şi familii care au un venit pe membru de familie sub 2.000 de lei, la care se adaugă şi condiţiile de vârstă corelate cu capacitatea de muncă, fiind îndeplinite astfel toate condiţiile de vulnerabilitate pentru ca o persoană/familie în situaţie de risc de sărăcie să beneficieze de sprijin din fonduri publice pentru a compensa preţurile la energie".

Bugetul pentru compensarea preţurilor la energie pentru persoanele vulnerabile este de 4.000.000 mii de lei şi are ca sursă de finanţare fonduri externe nerambursabile prin bugetul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), potrivit regulilor de eligibilitate stabilite prin Programul operaţional "Capital uman", Programul operaţional regional, Programul operaţional "Capacitate administrativă", Programul operaţional "Competitivitate", precum şi prin Programul operaţional "Infrastructură mare" pentru perioada de programare 2014 - 2020, în limita economiilor care sunt identificate la nivelul acestora şi a sumelor care sunt considerate în risc de dezangajare în cadrul perioadei de programare 2014 - 2020. 

Executivul explica la emiterea actului normativ că este necesară acordarea unui sprijin temporar pentru aproximativ 2,8 milioane de gospodării vulnerabile pentru a compensa preţul la energie, indiferent de natura acesteia, respectiv energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleţi şi alte materiale de încălzire.

Conform legii, acest sprijin financiar este de maxim 750 de lei pe locuință/gospodărie vulnerabilă și poate fi utilizat până la 31 decembrie 2024.

Este interzisă utilizarea cardului de energie pentru a deconta datorii curente şi/sau restanţe faţă de furnizorii de energie pentru locurile de consum pentru care nu sunt îndeplinite condițiile sau pentru plata datoriilor curente si/sau restante ale unor persoane terțe.

Bani de energie pentru 2,8 milioane de gospodării

"Vorbim despre cea mai importantă inițiativă de acest gen derulată până acum în țara noastră, cu un impact deosebit la nivelul grupurilor vulnerabile. 

Este o măsură luată pentru a contribui în mod real si direct la creșterea calității vieții și la diminuarea considerabilă a riscului de excluziune socială, prin asigurarea capacității gospodăriilor că își asigură serviciile energetice necesare, la costuri accesibile. 

Sunt patru miliarde de lei pe care am agreat cu reprezentații Comisiei Europene să îi folosim în acest sens, pentru a veni în sprijinul a 2,8 milioane de locuințe. 

Procedura este simplă, potențialii beneficiari trebuie să știe că vor fi înștiințați dacă din diferite motive nu îndeplinesc criteriile. 

Dincolo de discuțiile din spațiul public privind modul în care se va implementa această măsură, mecanismul ales este cel mai viabil din perspectiva faptului că a fost necesară crearea posibilităților ca toate formele de energie să poată fi decontată, incluzând aici și energia termică aferentă încălzirii în cazul blocurilor și locuințelor colective, cât și a faptului că această măsură se va deconta 100% din fonduri europene, fiind obligatorie păstrarea unei piste de audit și asigurarea trasabilității întregului flux financiar, până la plata facturilor la nivelul individual al beneficiarului eligibil al măsurii. 

Un alt avantaj care a vizat implicarea Postei Române, a fost nevoia de acoperire a zonelor rurale, Poșta Română având cea mai extinsă rețea de oficii poștale și de factori poștali din această perspectivă la nivel național, dar și profilul grupului țintă format din vârstnici și alte tipuri de beneficiari ai unor prestații sociale, care în mod uzual interacționează cu serviciile Poștei Române. 

Nu am fi reușit să implementăm această măsură fără implicarea și dedicarea partenerilor noștri, care în ultima lună și jumătate au depus eforturi zilnice ca acest mecanism să devină operațional și oamenii să poată fi sprijiniți", transmitea în urmă cu ceva timp ministrul Marcel Boloș.

Categoriile de români care primesc bani pe cardul de energie

- Pensionari cu vârsta de 60 de ani și peste, având venituri lunare de până la 2.000 lei.

- Pensionari cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă, cu aceeași limită de venit de până la 2.000 lei lunar.

- Persoane cu handicap grav, accentuat sau mediu, având venituri proprii lunare sub pragul de 2.000 lei.

- Familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei, conform Legii nr. 277/2010.

- Familiile și persoanele singure care beneficiază de ajutor social, în conformitate cu prevederile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat.

Unde pot plăti românii cu banii de pe cardul de energie

Banii acordați pot fi utilizați pentru plata facturilor la energie electrică, energie termică centralizată, gaze naturale, butelii, lemne pentru foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire. 

Această măsură vine ca un sprijin semnificativ pentru pensionarii cu venituri mai reduse, ajutându-i să facă față costurilor de zi cu zi.

Astfel, această inițiativă vine ca o veste bună pentru trei milioane de pensionari din România, oferindu-le sprijinul necesar pentru a acoperi costurile legate de energie și încălzire, într-un context economic care poate fi uneori dificil pentru persoanele vulnerabile.

Pentru plata facturilor cu cardul de energie, poți folosi una dintre cele 3 metode deja știute:

- la orice subunitate a Poștei Române;

- la poștașul care a sosit la domiciliul beneficiarului;

- online, pe site-ul Poștei Române, accesând link-ul: https://www.posta-romana.ro/sprijin-pentru-romania.html

Conform legii, banii urmau să fie distribuiți în două tranșe pe parcursul anului 2024. În ceea ce privește prima tranșă, aceasta a fost acordată la finalul lunii februarie, acoperind perioada ianuarie - iunie. 

A doua tranșă, care se estimează că va fi acordată după luna august, va fi destinată pentru perioada iulie - decembrie 2024.

×
x close