Antena 3 CNN Economic Pensiile speciale ar putea fi impozitate. Anunţ de ultimă oră, făcut de Marcel Boloş

Pensiile speciale ar putea fi impozitate. Anunţ de ultimă oră, făcut de Marcel Boloş

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 13:00 03 Mar 2023 Modificat la 14:27 03 Mar 2023
marcel bolos
Pensiile speciale ar putea fi impozitate. Anunţ de ultimă oră, făcut de Marcel Boloş Sursa foto: Facebook/Marcel Bolos

Cuantumul pensiei speciale are două surse de finanțare – o sursă vine din contributivitate, iar cea de a doua este suplimentul de stat sau contribuția bugetară.

"Cred că ar fi o chestiune și nu mă feresc să spun acest lucru, o chestiune de moralitate față de cei care o viață întreagă au plătit contribuție pentru pensie, încasează pensia din contributivitate și să nu uităm că pensiile speciale s-au bazat și pe acele "inginerii" făcute în perioadele de timp pe care le-au avut de ales pentru a putea să beneficieze de un cuantum cât mai consistent pentru pensia specială.

Din acest punct de vedere, ar fi o îndreptare a lucrurilor și o chestiune de normalitate și de moralitate față de cei care o viață întreagă au contribuit la pensii", a declarat ministrul Marcel Boloș.

Recent, experții Băncii Mondiale au transmis un raport Guvernului României privind reforma pensiilor speciale, în care le solicitau responsabililor să reducă din cheltuielile cu pensiile speciale și au cerut inclusiv impozitarea progresivă. 

Citeşte şiCe pensie primește un român la bătrâneţe, dacă nu a muncit nicio zi. Statul îţi dă nişte bani

"Este posibil, dar decizia nu este a Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, este decizia Guvernului și Parlamentului României. 

Este posibil ca această contribuție de la buget să facă obiectul acestei impozitări progresive, dar forma și felul în care va arăta acest impozit progresiv rămâne de stabilit. 

Această lege să aibă cel puțin o validare de principiu din partea Comisiei Europene pentru ca să nu ajungem în situaţia în care este din nou un jalon care, dacă este neîndeplinit, putem risca suspendarea", a declarat Marcel Boloș, potrivit stirileprotv.ro.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, spunea, în urmă cu câteva zile, că Banca Mondială "a fost un partener extrem de serios" în ceea ce priveşte consultanţa acordată autorităţilor române cu privire la reforma pensiilor acordate în baza unor legi speciale. 

Budăi precizează că experţii Băncii Mondiale au ţinut cont, în elaborarea raportului care include recomandări şi concluzii, de deciziile adoptate de Curtea Constituţională cu privire la aceste pensii.

×
x close