Antena 3 CNN Economic Pe piață, preţul laptelui ajunge la 10 lei/litru, dar fermierii primesc 1,65 lei/litru. Au ajuns să stea la coadă să-şi taie vacile, nevoiţi să închidă fermele

Pe piață, preţul laptelui ajunge la 10 lei/litru, dar fermierii primesc 1,65 lei/litru. Au ajuns să stea la coadă să-şi taie vacile, nevoiţi să închidă fermele

Mia Lungu
4 minute de citit Publicat la 23:31 31 Aug 2022 Modificat la 23:38 31 Aug 2022
pe piata pret lapte 10 lei litru fermierii primesc 1 65 lei litru
Pe piață, preţul laptelui ajunge la 10 lei/litru, dar fermierii primesc 1,65 lei/litru. Au ajuns să stea la coadă să-şi taie vacile, nevoiţi să închidă fermele Sursa foto: Pixabay

În iulie 2022, preţul laptelui de vacă a fost cu 16,2% mai mare faţă de aceeaşi lună a anului trecut, conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică. În retail, în funcţie de brand, preţul laptelui ajunge la 10 lei/litru, dar producătorii de lapte crud primesc între 1,65 şi 2,7 lei/litru, astfel că sectorul creşterii vacilor de lapte intră în colaps, notează Ziarul Financiar, citat de Mediafax.

"Vindem ferma pentru că avem costuri foarte mari cu furajele şi preţul laptelui este foarte mic. La noi în zonă, la poarta fermei ne dau 1,65 lei/litru, ceea ce nu acoperă nici măcar o treime din costuri. Nu mai merită să creşti vaci, mai ales că subvenţiile sunt mici şi interesul guvernului pentru acest sector este zero. Procesatorii ştiu că nu avem ce face cu laptele, decât să-l aruncăm, astfel că ţin preţul jos", spune Alexandru M., un mic crescător de vaci din localitatea Sălişte (judeţul Maramureş), care a postat pe OLX un anunţ de vânzare a fermei cu 11 vaci din rasa Bălţată Românească, pentru 50.000 de lei.

Micul fermier spune că în 2013 vindea un litru de la poarta fermei cu 1,5 lei, iar acum este 1,65 lei, iar atunci un litru de motorină era mai puţin de 4 lei şi acum preţul este cel puţin dublu. Dimitrie Muscă, proprietar al Combinatului Agroindustrial (CAI) Curtici din judeţul Arad, care are circa 3.000 de vaci de carne şi de lapte, spune că preţul laptelui la producător ajunge la maximum 2,5 lei, dar din afară, în special din Ungaria şi Polonia vine lapte cu 2,8-3 lei/litru, "însă multinaţionalele îi amăgesc pe producătorii români şi fermierii vor vinde vacile sau le abatorizează. Cum a fost sectorul creşterii porcului pus la pă­mânt, aşa va fi şi cel al creşterii bovinelor".

"Dacă nu găsesc o persoană interesată să cumpere ferma, abatorul o să fie următorul pe listă, dar chiar şi acolo trebuie să stai la rând, pentru că sunt foarte mulţi fermieri care lichidează ferma. Acum, se fac programări pentru tăierea animalelor peste trei săptămâni, cel mai devreme. Interesul statului este să pună la pământ acest sector", menţionează Alexandru M., fermierul din Maramureş.

"Din cauza secetei nu avem materie primă îndestulătoare şi de calitate pentru hrana animalelor"

Dimitrie Muscă susţine că în Moldova este un abator la poarta căruia fermierii stau cu vacile la tăiat, pentru că şi dacă fac rost de bani, este mai greu să facă rost de materii prime pentru furaje.

"Din cauza secetei nu avem materie primă îndestulătoare şi de calitate pentru hrana animalelor. În plus avem creşterea curentului, gazului, costul cu mulsul etc. De exemplu, cheltuielile cu furajele pentru zootehnie sunt cel puţin în creştere cu 50%. Şroturile de soia folosite la furaje sunt 2.400-2.500 de lei/kg", întăreşte fermierul din Arad.

Ieri, un litru de lapte Napolact cu 3,5% grăsime costa 7,35 lei în reţeaua Auchan şi 8,19 lei în reţelele Carrefour şi Kaufland, conform datelor de pe site-ul Monitorului Preţurilor, administrat de Consiliul Concu­renţei. ZF a luat în considerare preţurile din reţelele mai mari de retail, însă, spre comparaţie, în reţeaua Mega Image trecea de 8,5 lei.

Diferenţa dintre preţul pe care îl primeşte producătorul şi cel pe care-l plăteşte consumatorul este dată de faptul că produsul trece prin mai multe mâini. Mai exact, laptele poate fi colectat de la poarta fermei în cisternă, care merge apoi la centrul de colectare, apoi este răcit, proces care are nevoie de administrare, lucru pentru care sunt oameni plătiţi, apoi merge spre fabrică, de la fabrica de lapte merge la distribuitor sau direct la retailer, explică Dorin Cojocaru, preşedintele Asociaţiei Patronale Române din Industria Laptelui.

Pe de altă parte, dacă laptele este luat direct de procesator de la producător, acesta implică transportul de la fermă la fabrică, care variază între 0,08 lei/litru şi 0,01 lei/litru, apoi laptelui i se fac analize de laborator, iar ulterior este prelucrat. Însă, preţul laptelui afişat la raft este politica comerciantului, iar producătorul sau procesatorul negociază cu un comerciant şi apoi livrează produsul. Producătorul sau procesatorul un preţ X, iar la raft preţul este format din X plus costurile cu magazinul, plus profitul retailerului plus TVA, menţionează Cojocaru.

"Preţul la poarta fermei a crescut în acest an, dar şi materiile prime în industria laptelui au crescut cu 47% în 2021 faţă de 2020 şi anul acesta au fost din nou creşteri semnificative. Acum preţul laptelui este de 2,7 lei/litru la poarta fermei, însă sunt oferte şi de 3,1 lei/litru, ceea ce va duce la o creştere a costului de producţie al caşcavalului la 100 lei/kg. Dacă acum preţul este între 45-54 lei/kg la raft cu TVA, peste trei luni cât va fi preţul?", a spus Cojocaru.

Dimitrie Muscă susţine că urmează creşteri majore la preţul laptelui la poarta fermei, căci altfel vor rămâne goale rafturile retailerilor, pentru că producătorii nu mai pot accepta doar "o creştere timidă a preţului laptelui".

"Problema este că acum a crescut preţul laptelui şi în Polonia, Ungaria şi Germania, pentru că au gaz mai scump şi din noiembrie o să fie mai greu cu importurile, pentru că de acolo se aducea, nemaigăsindu-se lapte în România. În Polonia preţul la poarta fermei se apropie de 50 eurocenţi, în Ungaria la graniţa cu Austria este 0,72 eurocenţi şi va ajunge în curând la 1 euro şi atunci ce vor face fermierii mari din România? Vor creşte preţul laptelui la 3 lei/litru şi oricât ar vrea cumpărătorul să ţină preţul, nu are cum, că va rămâne cu raftul gol. O să se reducă oferta la raft", a mai spus Cojocaru.

×
x close