Antena 3 CNN Economic Paradoxul de pe tarabe. De ce au ajuns lămâile mai scumpe decât carnea?

Paradoxul de pe tarabe. De ce au ajuns lămâile mai scumpe decât carnea?

O.P.
1 minut de citit Publicat la 12:51 05 Sep 2014 Modificat la 12:51 05 Sep 2014
1292497179Legume-fructe-piata-alimente-comert-vanzare.jpg
Cu aproximativ trei săptămâni în urmă, preţul lămâilor a început să urce uşor în toate pieţele din ţară, fenomen care s-a făcut simţit şi în pieţele braşovene. După o săptămână, kilogramul a ajuns să coste 12 lei, iar acum s-a ridicat chiar la 17,5 – 18 lei. Astfel, s-a ajuns la situaţia incredibilă ca un kilogram de lămâi să coste chiar mai mult decât unul de carne de pui, scriu jurnalistii de la Buna Ziua Brasov.
Motivul îl reprezintă faptul că  la sfârşitul lunii mai, ca în fiecare an, prima producţie de lămâi din Spania s-a epuizat, iar principalele surse de import au devenit Argentina şi Uruguay, ţări „lovite” de cea mai rece iarnă din ultimii 50 de ani, urmată de o perioadă deosebit de secetoasă. O adevărată catastrofă climatică în urma căreia jumătate din recolta de citrice a ţărilor sud-americane a fost distrusă. Între timp au apărut pe piaţa românească lămâile turceşti şi cele din Israel, dar preţurile au rămas la fel de ridicate.

„Nu avem ce face. Le luăm cu 16,5 lei kilogramul, de la en-gros, iar ele se strică pe tarabă. Puteţi vedea că am două categorii. O parte din ele le-am lăsat la preţul cu care le-am luat de la en-gros, fără să mai câştig ceva, doar ca să nu le arunc”, explică un comerciant din Piaţa „Dacia”.

×
Etichete: alimente
x close