
Bucureşti, Cluj-Napoca, Braşov şi Timişoara sunt oraşele cu cele mai mari salarii din ţară, iar cel mai bine câştigă angajaţii din IT, petrol - gaze, construcţii/instalaţii, inginerie, financiar/contabilitate şi audit/consultanţă, arată datele unei platforme de recrutare.
Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, cele mai mari salarii în primul trimestru au fost încasate de angajaţii din Bucureşti, unde media netă salarială, pentru toate domeniile de activitate şi toate nivelurile de experienţă a fost de 5.500 de lei net pe lună.
Aproximativ 5.000 de lei a fost media salarială pentru Cluj, al doilea cel mai bine poziţionat judeţ pe harta salariilor din România. Urmează Braşovul, cu o medie de 4.700 de lei, Timiş, cu 4.600 de lei şi Iaşi, cu 4.400 de lei.
Care sunt orașele din România cu cele mai mici salarii
Cele mai mici salarii, în schimb, au fost raportate de angajaţii din Giurgiu (3.520 de lei), Vrancea (3.700 de lei), Covasna (3.800 de lei), Gorj (3.850 de lei) sau Tulcea (4.000 de lei).
Într-un clasament al domeniilor în care se câştigă cele mai mari salarii, pe primul loc se află în continuare IT-ul, cu o medie de 7.500 de lei net, pe lună. Pe locul al doilea se plasează industria de petrol şi gaze, cu o medie netă de 6.000 de lei lunar.
Specialiştii în construcţii şi instalaţii reprezintă unul dintre cele mai căutate segmente de candidaţi, precizează sursa citată.
„Deficitul din acest sector îi determină pe angajatori să vină salarii competitive astfel încât să poată recruta”
„Deficitul din acest sector îi determină pe angajatori să vină cu oferte salariale competitive astfel încât să poată recruta şi fideliza angajaţii, iar acest tip de reacţie la lipsa de personal din piaţa a dus la creşterea mediei salariale din domeniu. Astăzi, construcţiile şi instalaţiile sunt al treilea cel mai bine plătit sector, potrivit datelor Salario, cu o medie netă de 5.500 de lei, lunar. Această medie include atât salariile specialiştilor, cât şi pe cele ale muncitorilor calificaţi şi necalificaţi, cu sau fără experienţă”, explică Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs, citată într-un comunicat al companiei.
Totodată, inginerii reprezintă o altă categorie de candidaţi foarte căutaţi de angajatori şi care se califică în prima jumătate a clasamentului salariilor, cu medie aferentă domeniului de 5.400 de lei. Aproximativ 5.300 este media în audit/consultanţă şi 5.000 de lei în servicii financiare.
Pe de altă parte, cele mai mici medii salariale sunt înregistrate în domeniile în care cea mai mare parte a angajaţilor sunt din zona entry-level. Sunt incluse aici industria textilă (3.500 de lei), saloanele şi clinicile de înfrumuseţare (3.700 de lei), retailul (3.750 de lei) ori call-center/BPO (3.900 de lei).
Ce domeniu de activitate atrage cei mai mulți aplicanți
„Chiar dacă se situează în partea de jos a ierarhiei salariale, faptul că scot în piaţă un număr foarte mare de joburi face ca retailul şi sectorul de call-center/BPO sa fie două dintre domeniile care atrag şi cele mai multe aplicări. În acest sens, în primul trimestru al anului, retailul a fost domeniul care a strâns cele mai multe aplicări (900.000), iar call-center/BPO s-a aflat pe locul al treilea, cu 350.000 de aplicări”, a afirmat Roxana Drăghici.
Cel mai mult au aplicat candidaţii entry level (0-2 ani de experienţă) şi mid level (2-5 ani de experienţă), iar, din punctul de vedere al segmentului de vârstă din care fac parte, cei mai activi au fost cei din grupul 25-35 de ani şi cei cu vârsta între 18 şi 24 de ani, se menţionează în comunicat.
În prezent, pe eJobs.ro sunt disponibile peste 23.000 de locuri de muncă.
Primul trimestru al anului se încheie cu peste 50.000 de joburi postate de angajatori şi aproape 3 milioane de aplicări. În timp ce, raportat la numărul de joburi şi de aplicări, se înregistrează o plafonare comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, în ceea ce priveşte numărul de candidaţi nou intraţi în platformă, se observă o creştere de 20% versus primele trei luni ale lui 2024.
eJobs oferă acces la o baza de peste 5 milioane de CV-uri şi numeroare soluţii de recrutare