"Din păcate, ne confruntăm cu această creștere a prețului motorinei. O creștere care este pusă pe faptul că este primăvară, sunt lucrări agricole, și cumva este motivată de acest element. Este adevărat că, în general, în perioada verii apărea această creștere suplimentară, dar este greu de presupus că a putut să crească atât de mult prețul la motorină față de benzină", spune Dumitru Chisaliţă.
"Probabil că există totuși un deficit destul de mare între cerere și oferta, în țările est-europene în special. Deficit care este pus pe seama războiului din Ucraina, acolo unde capacitatea de rafinare și producție a diverselor produse petroliere a încetat sau a fost foarte mult diminuată, în același timp existând o importantă cerere datorită operațiunilor care se desfășoară acolo.
Din păcate, sigur nu ne putem aștepta la o reducere a prețului. Prețul la nivel european a prezentat din nou creștere în ultimele zile.
Această creștere la nivel mondial se bazează pe diferența dintre cerere și oferta. Dar țările din zona Marii Negre, România, Bulgaria, Ucraina, au o problema suplimentară, având în vedere că toate costurile cu transportul țițeiului în Marea Neagră au crescut formidabil de mult. Atât închirierea vaselor cât și asigurarea vaselor pentru a putea face acest transport. Ținând seama că a aduce țiței din altă parte înseamnă costuri suplimentare, aceste costuri se vor reflecta în prețul benzinei de la pompă.
În următoarea perioadă n-o să vedem cu siguranță reduceri de prețuri ci, mai degrabă, trebuie să ne așteptăm la creșteri de prețuri", a mai precizat expertul, la Antena 3.