Antena 3 CNN Economic Normele de aplicare pentru legea pensiilor, publicate în Monitorul Oficial | Care sunt noutăţile şi tot ce trebuie să ştie românii despre pensii

Normele de aplicare pentru legea pensiilor, publicate în Monitorul Oficial | Care sunt noutăţile şi tot ce trebuie să ştie românii despre pensii

Georgiana Adam
9 minute de citit Publicat la 00:00 11 Mar 2024 Modificat la 09:27 11 Mar 2024
pensionari getty images
E oficial! Normele de aplicare pentru legea pensiilor, publicate în Monitorul Oficial | Care sunt noutăţile şi tot ce trebuie să ştie românii despre pensii Sursa foto: Getty Images

Ca orice lege, şi legea pensiilor avea nevoie de norme de aplicare. În cea mai mare parte, legea pensiilor intră în vigoare din septembrie, iar unele prevederi au intrat deja în vigoare.

Cea mai importantă dintre ele, pentru pensionari, este indexarea pensiilor de la 1 ianuarie, cu 13,8%.

Acum, printr-un proiect de hotărâre pus în dezbatere, Ministerul Muncii a avansat aceste norme de aplicare din legea pensiilor, iar vineri ele au fost publicate în Monitorul Oficial.

Pentru a se aplica legea pensiilor, adică Legea nr. 360/2023, avea nevoie și de un set de norme de aplicare, pe care Guvernul le-a adoptat săptămâna trecută. 

Ele au apărut în Hotărârea de Guvern HG nr. 181/2024 şi au fost publicate recent în Monitorul Oficial. 

Aveţi în GALERIE FOTO de mai jos tot ce trebuie să ştiţi, pe scurt, despre legea pensiilor, bonusuri şi recalculare

Ministerul Muncii dă asigurări că "nicio pensie nu scade ca efect al noii legi"

"Guvernul a aprobat Normele de aplicare a Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, respectând angajamentele față de pensionari.

Hotărârea Guvernului privind Normele de aplicare a Legii nr. 360/2023 a fost aprobată în ședința de vineri a Executivului. 

Normele fac parte din proiectul amplu asumat de Guvernul României de a recalcula toate pensiile din sistemul public în spiritul echității, contributivității și stabilității în muncă.

Unul dintre elementele fundamentale ale normelor de aplicare este acela că nicio pensie nu scade ca efect al noii legi", dă asigurări Ministerul Muncii.

"Astfel, după ce în ianuarie 2024 pensiile tuturor românilor au fost majorate cu 13,8%, în septembrie 2024 se vor plăti pensiile recalculate. 

Vezi şiMarea recalculare a pensiilor. Tabelul care arată cine sunt românii cei mai defavorizaţi după majoarea din 2024

Important de reținut este faptul că este pentru prima dată când în același an au loc și o majorare a pensiilor, și o recalculare a acestora", se mai arată în comunicatul emis de minister.

"Reforma sistemului de pensii asigură sustenabilitatea și aduce echitate pentru pensionari și viitorii pensionari. Pentru muncă egală și contribuții egale, pensia va fi egală. 

Stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public de pensii prin aplicarea formulei prevăzute de noua Lege a pensiilor are drept rezultat corectarea inechităților sistemului public de pensii", a declarat Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale.

Puncte esenţiale din normele pentru aplicarea legii pensiilor

Noua HG aduce în prim-plan mai multe puncte-cheie, printre care modul de valorificare a veniturilor brute și stagiului de cotizare, precum și mecanismele de dovedire a acestora în cazul în care înregistrările caselor teritoriale de pensii sunt incomplete sau lipsesc. 

De asemenea, HG 181/2024 include reglementări despre perioadele în care se încheie contractul de asigurare socială și despre cum acestea se reflectă în determinarea dreptului la pensie și prevede posibilitatea transferului contractului de asigurare socială în caz de schimbare a domiciliului sau reședinței, asigurând continuitatea prestațiilor sociale ale individului implicat.

Se face o distincție clară între perioadele contributive și necontributive, cu mențiunea că ambele tipuri sunt valorificate în stabilirea prestațiilor de asigurări sociale, cu condiția ca persoana să fi fost asigurată în sistemul public și să aibă stagiu de cotizare contributiv. 

De asemenea, HG-ul reglementează modul în care se vor majora stagiul minim de cotizare și vârsta de pensionare, în funcție de speranța de viață din România.

Citeşte şiCresc pensiile: Câţi bani primesc în plus românii în funcţie de anul naşterii. Tabelul după vârstă, anul pensionării şi stagiul de cotizare

Un punct de interes major este acela al egalizării vârstelor standard de pensionare între bărbați și femei, un proces care va fi realizat eșalonat până în anul 2035. 

Egalizarea vârstelor standard de pensionare dintre bărbați și femei la 65 de ani se va face eșalonat până în anul 2035.

În plus, femeile care au născut și crescut copii beneficiază de o reducere a vârstei de pensionare, iar proiectul detaliază acest drept.

Femeile care au născut și crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare astfel: 6 luni pentru primul copil, un an pentru doi copii mergând cu reducerea până la 3 ani si 6 luni, pentru 7 copii.

Reducerea vârstei de pensionare de lege se aplică şi pentru copiii adoptaţi şi crescuţi pe o perioadă de cel puţin 13 ani.

Reducerea vârstei standard de pensionare nu poate fi cumulată cu nicio altă reducere reglementată de prezenta lege sau de alte acte normative.

Pentru cei care au depășit stagiul complet de cotizare, există posibilitatea pensionării anticipate, dar cu respectarea unor condiții bine definite. 

Cum se acordă punctele bonus

În plus, proiectul introduce conceptul de puncte de stabilitate, care funcționează ca stimulente pentru cei care aleg să-și prelungească activitatea profesională peste durata standard de cotizare, potrivit avocatnet.ro.

La calculul numărului total de puncte se adaugă un număr de puncte suplimentare pentru fiecare an realizat peste stagiul de cotizare contributiv de 25 de ani, astfel:

- 0,50 puncte pentru fiecare an realizat peste 25 de ani;

- 0,75 puncte pentru fiecare an realizat peste 30 de ani;

- un punct pentru fiecare an realizat peste 35 de ani.

Numărul de puncte de stabilitate se acordă proporţional şi pentru fracţiunile de an.

Aceste puncte reprezintă stimulente pentru prelungirea vieții profesionale și se acordă pentru stagiile de cotizare contributive.

Numărul de puncte de stabilitate nu se acordă pentru perioadele în care se cumulează pensia din sistemul public sau, după caz, pensia de serviciu acordată în baza unor legi cu caracter special, cu venituri asigurate conform legii.

Câți ani trebuie să muncești pentru pensia minimă

Potrivit noii legi a pensiilor, care se aplică din luna septembrie 2024, pensia pentru limită de vârstă se acordă la împlinirea vârstei standard de pensionare, în condițiile realizării unui stagiu de cotizare contributiv de minimum 15 ani. 

La calculul stagiului de cotizare contributiv de 15 ani nu se au în vedere perioadele asimilate respective, studiile superioare, stagiul militar, sporul pentru condiții deosebite/speciale de muncă-fostele grupe a II- a si I de muncă (de 4 luni sau 6 luni la an), perioadele necontributive, anterior datei de 01 aprilie 2001, perioada recunoscută în baza DL 118/1990.

Aceeași condiție de stagiu de cotizare contributiv este valabilă și pentru persoanele care solicită pensie anticipată.

Se va ține cont și de premii sau al 13-lea salariu

Valorificarea tuturor veniturilor brute realizate pentru care s-au datorat contribuțiile de asigurări sociale: acord global, plata cu ora, al treisprezecelea salariu, premii etc. 

În situația în care din diverse motive nu se poate face dovada acestor venituri brute cu adeverințe, la calculul punctajelor se utilizează ca și în prezent salariile din carnetul de muncă și sporurile permanente.

Cum se calculează pensia

Cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea numărului total de puncte realizat de asigurat cu valoarea punctului de referință (VPR).

VPR reprezintă raportul dintre valoarea punctului de pensie la data intrării în vigoare a proiectului de lege și nivelul mediu al stagiilor de cotizare prevăzut de legislația anterioară, respectiv 25.

La data intrării în vigoare valoarea punctului de referință este 81 lei, care va fi indexat anual, în luna ianuarie, cu rata inflației plus 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat.

În ianuarie 2024, valoarea punctului de pensie se majorează cu 13,8% și este de 2.032 lei.

Noua lege a pensiilor, publicată în Monitorul oficial

Pe 6 decembrie 2023, legea pensiilor, adoptată de Parlament în noiembrie și promulgată de președintele Klaus Iohannis, a fost publicată în Monitorul Oficial.

Ea se aplică începând din 1 ianuarie 2024. O parte din prevederi intră în vigoare de la începutul anului, iar cele mai multe din septembrie.

Noua lege prevede că de la 1 ianuarie 2024, pensiile vor crește cu 13,8% și vor fi recalculate în septembrie. Punctul de pensie va fi, astfel, 2.032 lei.

Totodată, vârsta de pensionare va fi aceeași pentru femei și bărbați, respectiv 65 de ani, introdusă gradual.

De asemenea, stagiul minim contributiv de cotizare pentru a beneficia de pensie pentru limită de vârstă va fi de 15 ani.

Printre principalele reglementări din noua lege a pensiilor

- introducerea unei noi formule de calcul, bazată pe numărul de puncte realizat de fiecare beneficiar potrivit principiului contributivităţii;

- stabilirea vârstei standard de pensionare la 65 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați;

- stagiul minim este de 15 ani, iar stagiul complet de cotizare contributiv de 35 de ani; 

- reducerea vârstelor standard de pensionare pentru persoanelor care au realizat stagiu de cotizare contributiv în condiții de muncă speciale și deosebite, în condiții de handicap sau au depășit stagiul complet de cotizare; 

- stagiul de cotizare mai mare de 25 de ani va fi răsplătit cu puncte suplimentare pentru vechime;

- normalizarea condițiilor speciale și deosebite de muncă până în anul 2035; 

- acordarea unor beneficii pentru mame, care se pot pensiona mai devreme cu câte şase luni pentru fiecare copil pe care l-au născut şi crescut, până la vârsta de 16 ani, în limita unei reduceri maxime de trei ani şi şase luni; 

- luarea în calcul la stabilirea pensiei a sporurilor nepermanente pentru care s-au plătit contribuții.

×
x close