Rata locurilor de muncă vacante a fost în trimestrul IV al anului trecut de 0,91%, în scădere cu 0,01 puncte procentuale faţă de trimestrul precedent şi cu 0,17 puncte peste cea din acelaşi trimestru din 2013, numărul locurilor de muncă vacante totalizând 39.700.
Numărul locurilor de muncă vacante este mai mic cu 100 faţă de trimestrul anterior şi mai mare cu 8.300 faţă de aceeaşi perioadă din 2013.
"În trimestrul IV 2014, cele mai mari rate ale locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în administraţia publică (2,93%) şi în alte activităţi de servicii (2,5%). În industria prelucrătoare s-a concentrat aproape 27% din numărul total al locurilor de muncă vacante (10,6 mii locuri vacante), iar rata a avut valoarea de 0,98%. Sectorul bugetar a însumat peste o treime din numărul total al locurilor de muncă vacante. Astfel, 7,3 mii locuri vacante se regăsesc în administraţia publică, 5,4 mii locuri vacante în sănătate şi asistenţă socială, respectiv 2,4 mii locuri vacante în învăţământ. La polul opus, cele mai mici valori atât în ceea ce priveşte rata cât şi numărul locurilor de muncă vacante s-au regăsit în industria extractivă (0,07%, respectiv 0,04 mii locuri vacante), respectiv în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (0,09%, respectiv 0,1 mii locuri vacante)", se arată într-un comunicat al INS.
Prin comparaţie cu trimestrul precedent, cele mai semnificative creşteri ale ratei locurilor de muncă vacante s-au regăsit în activităţile de spectacole, culturale şi recreative (+0,4 puncte procentuale) şi în cele din administraţia publică (+0,3 puncte procentuale).
La polul opus, cele mai relevante scăderi le-au înregistrat activităţile de învăţământ (-0,21 puncte procentuale), urmate de cele din producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, respectiv din informaţii şi comunicaţii (-0,17 puncte procentuale pentru fiecare în parte).
În ceea ce priveşte numărul locurilor de muncă vacante, cele mai relevante creşteri ale indicatorului s-au regăsit în activităţile din administraţia publică (+0,8 mii locuri vacante), respectiv în cele de comerţ (+0,4 mii locuri vacante), iar diminuări mai importante s-au observat în învăţământ (-0,7 mii locuri vacante), respectiv în industria prelucrătoare şi construcţii (-0,5 mii locuri vacante pentru fiecare în parte). Faţă de acelaşi trimestru al anului anterior, rata locurilor de muncă vacante a înregistrat creşteri importante în activităţi de spectacole, culturale şi recreative (+0,93 puncte procentuale), respectiv în sănătate şi asistenţă socială (+0,63 puncte procentuale), iar diminuări mai relevante au fost observate în alte activităţi de servicii (-0,38 puncte procentuale), respectiv în distribuţia apei, salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (-0,3 puncte procentuale). În trimestrul IV 2014, cea mai mare cerere de forţă de muncă salariată exprimată de angajatori atât prin intermediul ratei cât şi a locurilor de muncă vacante a fost pentru ocupaţiile de specialişti în diverse domenii de activitate - grupa majoră 2 (1,28%, respectiv 12,2 mii locuri vacante).
La polul opus, cu cea mai scăzută valoare atât a ratei cât şi a numărului locurilor de muncă vacante s-au regăsit ocupaţiile de lucrători calificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit - grupa majoră 6 (0,38%, respectiv 0,1 mii locuri vacante).