Antena 3 CNN Economic O nouă emisiune Fidelis de titluri de stat pentru populaţie. Care sunt dobânzile anunţate de Ministerul Finanţelor

O nouă emisiune Fidelis de titluri de stat pentru populaţie. Care sunt dobânzile anunţate de Ministerul Finanţelor

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 16:10 17 Iun 2024 Modificat la 16:10 17 Iun 2024
titluri de stat fidelis Vlad Ispas- Getty Images
O nouă emisiune Fidelis de titluri de stat pentru populaţie. Care sunt dobânzile anunţate de Ministerul Finanţelor

Ministerul Finanţelor va lansa marţi o nouă emisiune Fidelis de titluri de stat pentru populaţie, donatorii de sânge fiind principalii beneficiari ai celei mai bune dobânzi, potrivit news.ro.

Tranşa dedicată donatorilor de sânge se va aplica pentru titlurile de stat emise în lei, cu scadenţa la un an, având o dobândă de 7%, cea mai mare oferită în cadrul acestei ediţii.

„Ministerul Finanţelor lansează marţi, 18 iunie, o nouă emisiune Fidelis de titluri de stat pentru populaţie. 

Astfel, între 18-28 iunie 2024, Ministerul Finanţelor (...) cu sprijinul Centrului de Transfuzie Sanguină Bucureşti lansează a treia ediţie din acest an a Programului de titluri de stat FIDELIS”, transmite luni Ministerul Finanţelor.

Instituţia precizează că şi în această nouă emisiune de titluri de stat, donatorii de sânge sunt principalii beneficiari ai celei mai bune dobânzi.

„Recurenţa cu care investitorii revin către emisiunile de titluri de stat, odată ce scadenţele anterioare au ajuns la maturitate, ne-a făcut să lansăm o nouă ediţie faţă de cele stabilite iniţial. 

Emisiunile de titluri de stat Fidelis au reuşit să consolideze un instrument financiar devenit indispensabil pentru românii ce caută forme de investiţii cu risc minim. 

Mă bucur că se menţine încrederea faţă de capacitatea noastră de a oferi instrumente avantajoase, dar şi că reuşim să avem un rol marcant în dezvoltarea pieţei locale de capital”, a transmis ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.

Ministerul afirmă că, după succesul înregistrat în prima jumătate din 2024, când, prin campania de donare de sânge a Programului Fidelis au fost salvate peste 10.000 de vieţi prin investiţii de peste 400 milioane de lei realizate de către 3.031 de donatori, a decis creşterea frecvenţei acestor emisiuni de la 4 la 6 ediţii pe an.

Românii care pot beneficia de programul Fidelis

Tranşa dedicată donatorilor de sânge se va aplica pentru titlurile de stat emise în lei, cu scadenţa la un an, având o dobândă de 7%, cea mai mare oferită în cadrul acestei ediţii.

De asemenea, persoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 1 ianuarie 2024, beneficiază de scăderea de 10 ori a pragului minim de subscriere, de la 5.000 la 500 de lei.

A treia ediţie a programului de titluri de stat Fidelis, care debutează marţi, 18 iunie, va conţine şi emisiunile uzuale, respectiv: titluri de stat în lei, cu scadenţe de 1 an şi 3 ani şi dobânzi anuale de 6% şi, respectiv, 6,85%, şi titluri de stat în euro, cu scadenţe de 1 an şi 5 ani şi dobânzi anuale de 4%, respectiv, 5%.

Valoarea nominală a unui titlu de stat Fidelis este de 100 de lei pentru emisiunea în lei şi 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv, 1.000 de euro.

Persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat Fidelis denominate în lei şi în euro, prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, BRD – Groupe Société Générale şi Alpha Bank, titluri care sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti.

Comisioane zero şi câştiguri neimpozabile

În procesul de subscriere a titlurilor de stat Fidelis nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obţinute, atât din dobânzi, cât şi din câştigurile de capital sunt neimpozabile.

Deţinătorii de titluri de stat Fidelis lansate în cadrul emisiunilor anterioare ajunse la maturitate pot reinvesti disponibilităţile neridicate la scadenţă, prin subscrierea în cadrul acestei noi emisiuni.

×
x close