Astfel, au apărut, 24 octombrie, o serie de obligații pentru micii crescători de suine care se referă la hrana porcilor, dar şi la unele norme de igienă sau care ţin de adăpost, ori referitoare la medicul veterinar, potrivit agrointel.ro.
Iată care sunt condițiile de biosecuritate pentru exploatațiile noncomerciale de porcine:
a) Condiții:
1. porcinele deținute trebuie să fie identificate individual, înregistrate în Baza națională de date;
2. exploatația trebuie să fie supusă controlului sanitar-veterinar;
3. porcinele trebuie să fie înregistrate în registrul agricol deținut de unitatea administrativ-teritorială în a cărei rază teritorială se află exploatația;
4. comercializarea porcinelor și a produselor provenite de la acestea este interzisă.
b) Cerințe de biosecuritate:
1. porcinele trebuie să fie cazate în adăposturi împrejmuite, astfel încât să se evite orice contact al porcinelor deținute cu alte porcine din alte exploatații sau cu animale sălbatice;
2. adăposturile de porcine trebuie să fie construite astfel încât să se poată efectua ușor curățenia și dezinfecția;
3. trebuie să se asigure condiții pentru spălarea și dezinfectarea mâinilor și a încălțămintei la intrarea și la ieșirea din spațiile în care sunt ținute porcinele;
4. trebuie schimbată încălțămintea la intrarea și la ieșirea din spațiile în care sunt ținute porcinele;
5. trebuie folosită o tăviță cu dezinfectant pentru dezinfecția încălțămintei la intrarea în adăpostul de porcine;
6. trebuie limitat accesul vizitatorilor în spațiile în care sunt ținute porcinele;
7. trebuie interzis accesul în spațiile cu porcine pentru minimum 48 de ore al persoanelor care au avut contact cu mediul silvatic;
8. trebuie să se asigure împrejmuirea și protecția spațiilor în care sunt ținute furajele și așternutul acestora;
9. porcinele trebuie să fie hrănite cu nutrețuri vegetale numai după trecerea unei perioade de cel puțin 30 de zile de la recoltare;
10. paiele pentru așternut trebuie să fie utilizate numai după trecerea unei perioade de cel puțin 90 de zile de la recoltare;
11. resturile menajere care conțin urme de carne/produse din carne de porc/mistreț și în special apa rezultată de la spălarea cărnii de porc nu trebuie administrate în hrana porcilor.