Antena 3 CNN Economic Mutarea îndrăzneață făcută de Germania, după BREXIT. Toți bancherii sunt chemați la consultări

Mutarea îndrăzneață făcută de Germania, după BREXIT. Toți bancherii sunt chemați la consultări

o_1b7b8n92b1cmv1l0414mk6qfnna8.jpg
Foto: pixabay.com
25 Ian 2017   •   18:53

Organismele de reglementare din Germania se vor întâlni lunea viitoare cu reprezentanţii a peste 20 de bănci străine, printre care Morgan Stanley, Goldman Sachs şi Citigroup, pentru a le prezenta cerinţele în legătură cu eventuala mutare a unor operaţiuni de la Londra la Frankfurt după Brexit, au declarat miercuri pentru Reuters o serie de surse din apropierea acestui dosar, scrie Agerpres.

Potrivit surselor, Bafin, Autoritatea de supraveghere în domeniul financiar din Germania, a decis să organizeze această reuniune, prima de acest fel organizată în Germania, pentru a răspunde la solicitările detaliate ale băncilor interesate să îşi mute operaţiunile de la Londra în condiţiile în care Marea Britanie se pregăteşte să declanşeze discuţiile pentru divorţul de UE.

"Bafin vrea să ofere participanţilor o privire de ansamblu cu privire la chestiunile principale pentru cei care vor să îşi mute afacerile în Germania", a declarat una din surse. Potrivit surselor, Bafin va sublinia foarte clar că nu va accepta operaţiuni de tip "căsuţă poştală" şi că băncile vor trebui să introducă proceduri semnificative de management al riscurilor şi de asemenea să aibă la Frankfurt o serie de directori de top.

Alte surse au precizat că la reuniune vor participa şi oficiali de la Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank) şi de la Banca Centrală Europeană. Sursele au adăugat că Ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, sprijină eforturile Frankfurtului de a atrage o parte din bancherii care în prezent lucrează la Londra.

Premierul Theresa May a declarat săptămâna trecută că Marea Britanie va părăsi piaţa unică, o mutare care va izola City-ul londonez de mulţi dintre clienţii săi. În aceste condiţii Frankfurt pare pregătit pentru a fi unul din principalii câştigători ai unui eventual exod al bancherilor de la Londra. Însă oraşe precum Pari sşi Dublin se anunţă concurenţi serioşi iar unele bănci americane ar putea să transfere la New York unele din posturile de la Londra.

×
Subiecte în articol: Germania Brexit Marea Britanie
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close