Creşterile salariale ale bugetarilor, cu 56% în medie, sunt exact cum scrie în programul de guvernare, pe următorii 4 ani, şi oricine are neclarităţi poate citi programul de guvernare, a scris luni pe Facebook ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu.
"Ca să fiu foarte clară, deşi aveam senzaţia că s-a înţeles şi că e logic: creşterile salariale ale bugetarilor, cu 56% în medie, sunt exact cum scrie în programul de guvernare, pe următorii 4 ani. Nu vom avea situaţii în care salariile sub 4.000 lei, care se dublează, pe medie, să depăşească salariile care sunt acum în plată la 7.000. Sunt praguri clar delimitate de la o clasă la alta. De altfel, observ că rugămintea ca anexa cu salariile din Armată şi Ordine publică să nu fie dată presei până nu devine finală ca urmare a negocierilor a rămas doar deziderat şi a "scăpat" în presă. De acolo, oricine poate vedea cum se calculează salariile până în 2021. Cu precizarea că anexa nu e finală, până nu avem acordul final cu sindicatele şi nu se aproba în Parlament. P.S. Cine are neclarităţi poate citi programul de guvernare", scrie ministrul Muncii.
Ministrul Muncii s-a aflat luni în platoul emisiunii ”Sinteza Zilei”, unde a explicat exact modul în care vor crește salariile. Lia Olguța Vasilescu a explicat că, în unele cazuri, vom putea vorbi chiar de o dublare sau o triplare a salariului.
”Sunt foarte multe salarii mici, pe care dacă le creștem cu, să zicem 10%, nu ar însemna foarte mult. Am analizat cum trebuie să facem legea salarizării unitare, unele categorii de bugetari au fost lăsate complet pe dinafară, cum este cazul militarilor, de aceea o să vedeți acolo creșteri spectaculoase” a spus ministrul Muncii.