"Prioritatea noastră numărul unu sunt proiectele mari de infrastructură, mai ales din zona autostrăzilor, liniilor de cale ferată și tot ce avem în domeniul transporturilor." spune Marcel Boloș.
"Sănătatea este de asemenea o prioritate, pentru că acolo avem deja creat un program operațional dedicat în exclusivitate numai serviciului public de sănătate, și unde finanțăm spitalele, echipamentele medicale, pregătirea medicilor. Pentru prima dată vom avea investiții în zona pregătirii cadrelor medicale.
Dacă un spital are nevoie de o specializare pentru a lucra pe un echipament medical care este de ultima generație, și care presupune anumite competențe ale medicului, acelea pot fi finanțate de către noi. Spre exemplu, utilizarea unui angiograf sau a unui robot chirurgical, sau alte echipamente medicale de asemenea complexitate, ele pot fi susținute de noi.
De asemenea, prevenția medicală este finanțată din fondul social european și din Programul de Sănătate. Am avut proiecte pilot pentru astfel de programe, și au mers foarte bine, de la detectarea timpurie a cancerului de sân, până la cele agreate cu ministerul Sănătății.
Avem peste 800.000 de beneficiari în plan, pe domeniile acestea de prevenție medicală.", a mai precizat Ministrul Investițiilor, la Antena 3 CNN.