Antena 3 CNN Economic Guvernul alocă milioane de euro, sprijin pentru diverse investiţii în zona montană. Care sunt condiţiile de eligibilitate

Guvernul alocă milioane de euro, sprijin pentru diverse investiţii în zona montană. Care sunt condiţiile de eligibilitate

Ioana Mircea
2 minute de citit Publicat la 13:57 12 Oct 2022 Modificat la 13:57 12 Oct 2022
New Project (56)
Guvernul alocă milioane de euro sprijin pentru diverse investiţii în zona montană. Care sunt condiţiile de eligibilitate Sursa foto: Hepta | Petrisor Iordan / Petrisor Iordan

Prin intermediul celor trei hotărâri adoptate de Guvern se stabilesc valorile schemelor de finanțare pentru anul 2022, cheltuielile eligibile, modul de acordare a finanțării, precum și modalitățile de verificare și control.

Programele vizează înființarea stânelor montane, înființarea centrelor de colectare și/sau prelucrare a laptelui în zona montană, înființarea centrelor de colectare sau de colectare și prelucrare a fructelor de pădure, a ciupercilor şi/ sau a plantelor medicinale şi aromatice din flora spontană şi/sau de cultură în zona montană.

Bugetul total al acestui sprijin financiar este de 220 de milioane de euro.

Cele trei programe de investiții se vor derula până la sfârșitul anului 2022, plățile aferente se pot realiza până la data de 29 decembrie 2023, iar autoritatea responsabilă cu gestionarea schemelor este Agenţia Naţională a Zonei Montane, aflată în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Programul de investiții pentru înființarea stânelor montane

Bugetul alocat pentru anul 2022 este de 34.640.000 lei.

Beneficiari ai Programului de investiţii pot fi:

a)     persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale;
b)     grupuri de producători;
c)     cooperative agricole;
d)     persoane juridice;
e)     persoane juridice care desfășoară activități în agricultură și/sau industria alimentară.

Beneficiarii eligibili trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

a) să fie crescători de animale;
b) să își desfășoare activitatea în zona montană;
c) să acceseze o singură dată pe întreaga perioadă de derulare a Programului, investițiile prevăzute în Legea nr. 332/2018 cu modificările ulterioare, de  aprobarea Programului de investiții;
d) să nu fi primit sprijin prin PNDR 2014 -2020, inclusiv pe perioada de tranziție la noua Politică Agricolă Comună, pentru aceleași cheltuieli eligibile.

Programul de investiții pentru înființarea centrelor de colectare și/sau prelucrare a laptelui în zona montană

Bugetul alocat schemei este de 92.000.000 lei.

Beneficiari ai programelor de investiţii pot fi:

a) persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale;
b) grupuri de producători;
c) cooperative agricole;
d) persoane juridice;
e) persoane juridice care desfăşoară activităţi în agricultură şi/sau industrie alimentară.

Beneficiarii eligibili trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

a) să fie producători de lapte din zona montană, precum și producători agricoli din zona montană, conform Legii nr. 296/2018 cu modificările ulterioare, de aprobare a Programului de investiții;
b) să își desfășoare activitatea în zona montană;
c) să acceseze o singură dată pe întreaga perioadă de derulare a Programului, investiții prevăzute în Legea de aprobare a Programului de investiții;
d) să nu fi primit sprijin prin PNDR 2014 -2020, inclusiv pe perioada de tranziție la noua Politică Agricolă Comună, pentru aceleași cheltuieli eligibile.

Programul de investiții pentru înființarea centrelor de colectare sau de colectare și prelucrare a fructelor de pădure, a ciupercilor şi/sau a plantelor medicinale şi aromatice din flora spontană şi/sau de cultură în zona montană

Bugetul alocat schemei este de 93.000.000 lei.

Beneficiari ai Programelor de investiţii pot fi:

a) persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale;
b) grupuri de producători;
c) cooperative agricole;
d) persoane juridice;
e) persoane juridice care desfășoară activități în agricultură și/sau industrie alimentară.

Beneficiarii eligibili trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

a) să își desfășoare activitatea în zona montană;
b) să acceseze o singură dată pe întreaga perioadă de derulare a Programului, investițiile prevăzute în Legea de aprobare a Programului de investiții;
c) să nu fi primit sprijin prin PNDR 2014-2020, inclusiv pe perioada de tranziție la noua Politică Agricolă Comună, pentru aceleași cheltuieli eligibile, potrivit economedia.ro.

×
x close