Antena 3 CNN Economic Metoda prin care românii își pot calcula singuri pensia, explicată de șeful Casei de Pensii: "O să adunăm și acele puncte de stabilitate"

Metoda prin care românii își pot calcula singuri pensia, explicată de șeful Casei de Pensii: "O să adunăm și acele puncte de stabilitate"

Ioana Mircea
1 minut de citit Publicat la 20:59 20 Ian 2024 Modificat la 20:59 20 Ian 2024

Metoda prin care îți poți calcula singur pensia, cu noile majorări din luna septembrie, a fost explicată, în exclusivitate pentru Antena 3 CNN, de către șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu.

Pentru a face demonstrația acesta a ales cazul unui domn care a fost lăcătuș la o fabrică de industrie textilă care are 36 de ani, o lună și 26 de zile stagiu contributiv în sistemul public de Pensii și încă 9 ani în care se cumulează stagiul militar, studii superioare, șomaj, pe care Casa de Pensii îi numește perioade asimilate.

Citește și: Cresc pensiile pentru aproape cinci milioane de români | Punctul de pensie creşte cu 240 de lei

Pentru acestea se acordă un punctaj de 0.25 de puncte pentru fiecare an, aceste puncte fiind puncte de stabilitate.

"Pe lângă cele 40 de puncte pe care le-a acumulat calculând această pensie exclusiv pe contributivitate o să adunăm și acele puncte de stabilitate.
Avem: între 25 și 30 de ani de contributivitate cu sunt 0,5 puncte pentru fiecare an x 5 este egal cu 2,5 puncte. Pentru perioada între 30 și 35 de ani avem 0,75 de puncte pentru fiecare an, este vorba de 5 ani, avem 3,75 puncte.

Ce depășește 35 de ani de contributivitate, se adaugă câte un punct în plus. El având 36 de ani, mai adăugăm un punct. Pentru cei 9 ani și patru luni perioade asimiliate, se dau 0,25 de puncte, rezultâd 2,25 puncte.

Dacă adunăm aceste puncte de stabilitate e dau 9,5 puncte de stabilitate. Total puncte contributive calculate efectiv pe principiul de contributivitate 40,17296 la care se adaugă și cele 9,5 puncte de stabilitate, rezultă 49,67296 acesta este numărul total de puncte prevăzut de legea 360/2023

Acest număr total de puncte se înmulțește cu valoarea punctului de referință care va avea valoarea de 81 începând cu 1 septembrie 2024, și ne dă 4.024 de lei. Pensia lui actuală în plată este de 2.634 de lei. Va fi o creștere de 65%", a declarat șeful Casei de Pensii.
 

×
x close