”Acordăm, astăzi (joi - n.r.), prin Ordonanță de Urgență, tichete sociale în valoare de 500 de lei pentru fiecare copil dintr-o familie cu venituri mici, care merge la grădiniță și la școală, la cursuri primare și gimnaziale”, anunță Marcel Ciolacu.
El arată că sunt peste 400 de mii de copii care vor beneficia de sprijin pentru achiziționarea de rechizite și haine.
De asemenea, Ciolacu precizează că tichetele vor fi primite anual, timp de patru ani, începând cu anul școlar 2023-2024, iar finanțarea, care va fi de 120 milioane euro, este asigurată integral din fonduri europene.