Antena 3 CNN Economic Marcel Ciolacu: ”Aprobăm normele de aplicare a legii pensiilor! În septembrie, plătim pensiile recalculate”

Marcel Ciolacu: ”Aprobăm normele de aplicare a legii pensiilor! În septembrie, plătim pensiile recalculate”

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 14:40 28 Feb 2024 Modificat la 12:50 01 Mar 2024

Potrivit premierul, după recalculare, nicio pensie nu va scădea. Mai mult decât atât, premierul Marcel Ciolacu promite că, începând cu luna septembrie, toți românii își vor primi pensiile recalculate. 

”Aprobăm normele de aplicare a legii pensiilor, pe baza cărora recalculăm pensiile din sistemul public. 

Un element fundamental al acestora norme este că nicio pensie nu scade ca efect al noii legi. Dimpotrivă, creștem pensiile românilor în mod echitabil, și de această dată, pe merit. 

Am majorat cu 13,8% pensiile în ianuarie, iar începând cu septembrie 2024, plătim pensiile recalculate”, a declarat Marcel Ciolacu astăzi. 

Și Ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, a confirmat că banii au fost deja bugetați pentru recalculare. 

"Au fost bugetați banii pentru recalcularea pensiilor pentru anul 2024, luna septembrie este luna mult așteptată de pensionari și cu certitudine acest lucru se va întâmpla. Respectiv, dacă deciziile de recalculare sunt întocmite de Ministerul Muncii, și sunt convins că acest termen va fi respectat, atunci în luna septembrie se face dreptate în sistemul de pensii”, a afirmat Marcel Boloș. 

”În luna septembrie 2023, prin asumarea Guvernului, a fost aprobată Legea 296 privind măsurile fiscal bugetare, și atunci am încercat să eliminăm o parte din facilitățile fiscale și să introducem reguli noi în privința fiscalității, tocmai pentru a putea ajunge în această situație în care să putem bugeta banii pentru pensiile românilor.

Odată un drept intrat în plată, nu se pune problema să nu fie achitat.

Trebuie să găsim soluțiile pentru ca aceste plăți ale pensiilor să poată fi efectuate", a mai spus ministrul la Realitatea Plus.

×
x close