Ministrul Finanţelor a anunţat că va fi aprobată prelungirea valabilităţii cardurilor de energie, până la 31 mai 2024.
"Prelungim valabilitatea cardurilor de energie, până la 31 mai 2024.
Este una dintre cele mai importante măsuri sociale decontate anul trecut din fonduri europene, de care beneficiază 2,8 milioane de locuințe.
Pentru că 1,1 milioane beneficiari încă mai au bani pe carduri, era vital să luăm această decizie pentru ca măsura de ajutor pentru facturi să nu se risipească", a precizat Marcel Boloş.
Astăzi avem o ședință importantă de Guvern, în care prezint un set de măsuri menite să protejeze investițiile pe care le...
Publicată de Marcel Boloș pe Joi, 28 martie 2024
Acesta a mai menţionat că au fost puse bazele cadrului legal pentru ca grupul Romgaz să poată susţine investiţii majore de interes naţional pentru creşterea capacităţii energetice.
"În final, pentru că laitmotivul ultimelor luni a fost să facem pașii necesari pentru ca în România să fie generate investiții cu efect multiplicator, nu trebuie trecut cu vederea faptul că am pus bazele cadrului legal ca grupul Romgaz să poată susține investiții majore de interes național pentru creșterea capacității energetice, respectiv să investească profiturile realizate în faza de dezvoltare a proiectului Neptun Deep - cel mai mare proiect de gaze naturale din zona românească a Mării Negre şi cel mai mare proiect de dezvoltare din portofoliul grupului ROMGAZ", a încheiat Boloş.
Material susținut de PNL