Vloggerul chinez Ceanu Zheng, originar din Deva și faimos în România pentru conținutul său online, a avut o întâlnire emoționantă cu mama sa în China, după 10 ani în care au fost separați unul de celălalt.
Tânărul a călătorit în China special pentru a o revedea pe mama sa și a întâlni o parte din familia sa. Mama sa, care locuia în România, a decis să se întoarcă în China.
În timpul vizitei în China, Ceanu și mama sa au experimentat o adevărată aventură culinară într-o piață locală. Au savurat micul dejun, format dintr-o diversitate de preparate tradiționale chinezești, numite local "mâncare mică". Pe masă au fost aduse 15 feluri de mâncare, inclusiv supă de carne de porc în aluat, ouă fierte în ceai și sos de soia, paste cu sos asemănător Teriyaki și multe altele.
În GALERIA FOTO de mai jos puteți vedea mai multe imagini cu preparatele cumpărate de Ceanu Zheng, cu 23 de lei, dintr-o piață din China
Printre preparatele apreciate de Ceanu s-au numărat supa de carne de porc în aluat, un fel de tortellini, pe care mama lui o pregătea când era mic. De asemenea, au gustat supa de fasole roșie, supa de alune și supa cu fasole verde cu gheață, un remediu local pentru zilele călduroase.
Cu toate acestea, cel mai uimitor a fost prețul final al mesei. Toate preparatele au costat doar 23 de lei românești, o sumă considerată aproape nesemnificativă în comparație cu prețurile din România. "Nu-mi vine să cred. Tu îți dai seama că mâncăm cinci oameni de aici", a exclamat Ceanu, uimit de accesibilitatea prețurilor.
Ceanu a împărtășit experiența sa pe platformele de socializare, stârnind reacții puternice din partea urmăritorilor săi. Acesta a subliniat discrepanța uriașă dintre prețurile din China și cele din România, iar mulți internauți au fost surprinși de economia și bogăția culinară pe care o oferă piața din China.