Antena 3 CNN Economic Mai multe măsuri ale Guvernului, amânate pe termen nedefinit

Mai multe măsuri ale Guvernului, amânate pe termen nedefinit

<1 minut de citit Publicat la 17:12 28 Mar 2017 Modificat la 17:12 28 Mar 2017
o_1bcak68347q81i621usv1l9b7d28.jpg
Foto: Pixabay

Măsuri esențiale promise de actualul Guvern ca fiind bune de implementat și-au depășit demult termenul propus pentru implementare și promis românilor. Astfel că, decizii care ar fi trebuit să ajute mediul de afaceri dar și românii de rând sunt amânate pe termen nedefinit pentru că nimeni nu știe sau nu vrea să le facă un plan viabil de implementare, scrie Libertatea.

Prima pe aceeastă listă, este chiar legea prevenției, care are ca scop protejarea agenților economici de anumite controale ale ANAF care s-ar putea lăsa cu amenzi grele. „La fiecare apariție în public aleșii își schimbă declarațiile când vine vorba despre această lege. Astfel că, la un moment dat, aceștia ar fi dorit să fie incluse sub umbrela legii prevenției și primăriile și consiliile locale. Acest lucru mi se pare anormal, în special că legea în cauza este destinată mediului privat”, a declarant Florin Jianu, fostul ministru al Mediului de Afaceri.

Mai multe pe Libertatea.

×
Etichete: masuri guvern
x close