Antena 3 CNN Economic Lanțul românesc de restaurante Spartan a fost vândut. Câţi bani a obținut Ștefan Mandachi

Lanțul românesc de restaurante Spartan a fost vândut. Câţi bani a obținut Ștefan Mandachi

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 11:58 15 Feb 2023 Modificat la 11:58 15 Feb 2023
stefan mandachi
Lanțul românesc de restaurante Spartan a fost vândut. Câţi bani a obținut Ștefan Mandachi Sursa foto: Facebook

Mandachi a vândut compania Strong MND Corporation, care operează businessul HoReCa, precum și marca Spartan, pentru 20,3 milioane euro.

Cumpărătorii companiei Strong MND Corporation, inclusiv ai francizei și brandului Spartan, sunt antreprenori care operau deja restaurante Spartan ca francizați.

În urma achiziției, Remus Cosovanu, primul investitor francizat al brandului, care avea deja o cotă de 30% din numărul de restaurante, va deține cele mai multe părți sociale ale companiei. 

Al doilea cel mai important investitor este Răzvan Nanuș, Directorul General al companiei francizate Rerum Food care operează din 2016 un număr de șapte restaurante, în regiunile București și Constanța. 

Remus Cosovanu preia toate operațiunile brandului, alături de alți şase membri ai consiliului de administrație, format din asociații firmei, între care se împart restul părților sociale. 

Directorul general Spartan România rămâne în continuare Gabriel Melniciuc, cu peste 20 ani experiență în retailul alimentar, din care 16 ani în rețeaua internațională de fast-food McDonald’s, care deține 14% din acțiunile firmei.

Astfel, cei mai mari francizați ai lanțului de restaurante Spartan devin, începând din februarie 2023, principalii acționari ai companiei Strong MND Corporation. 

Procesul de transfer a fost inițiat încă din luna mai a anului 2022, odată cu începerea procedurilor oficiale de evaluare în vederea vânzării, raport în urma căruia s-a stabilit suma de 15,5 milioane euro pentru compania Strong MND Corporation şi 4,53 milioane euro pentru marca Spartan. 

Transferul părților sociale a fost finalizat în ianuarie 2023, tranzacțiile însumând 20,3 milioane euro, conform anunțului publicat pe platforma Mediafax Comunicate.

Compania are peste 670 de angajați și a ajuns în anul 2022 la o cifră de afaceri de peste 30 de milioane euro, din care 2,12 milioane euro reprezintă suma direcționată către bugetul de stat sub formă de taxe.

De-a lungul timpului, Ștefan Mandachi s-a făcut remarcat și prin acțiuni civice, cea mai cunoscută fiind campania "Șî eu", prin care a militat pentru construirea unei autostrăzi care să lege regiunea Moldovei de restul României.

×
x close