Antena 3 CNN Economic Intesa Sanpaolo finalizează achiziţia First Bank. Grupul îşi dublează prezenţa în România

Intesa Sanpaolo finalizează achiziţia First Bank. Grupul îşi dublează prezenţa în România

Intesa Sanpaolo a finalizat cu succes achiziția grupului românesc First Bank S.A. (România) de la fondul privat de investiții cu sediul în SUA J.C. Flowers & Co.

Intesa Sanpaolo finalizează achiziţia First Bank. Grupul îşi dublează prezenţa în România
Intesa Sanpaolo finalizează achiziţia First Bank. Grupul îşi dublează prezenţa în România
de Georgiana Adam    |    31 Mai 2024   •   16:00

În urma semnării, la 28 octombrie 2023, de către Intesa Sanpaolo S.p.A. și JCF Tiger Holdings S.A.R.L., acționarul majoritar al First Bank S.A., a unui contract de vânzare-cumpărare pentru achiziția a 99,980513% din acțiunile First Bank S.A. și după ce a obținut toate aprobările necesare de la toate autoritățile de reglementare relevante, Intesa Sanpaolo a finalizat astăzi achiziția First Bank.

Achiziția First Bank permite Intesa Sanpaolo să își dubleze prezența în România, țară în care este activă din 1996 prin Intesa Sanpaolo Bank România. Achiziția consolidează în mod semnificativ poziționarea competitivă a Grupului Intesa Sanpaolo pe piața locală, incluzându-l în topul primelor 10 bănci din România.

Împreună, Intesa Sanpaolo Bank România și First Bank totalizează active de aproximativ 3,2 miliarde de euro, deservesc aproximativ 143.000 de clienți și au peste 1.500 de angajați.

Prin achiziționarea First Bank de către Intesa Sanpaolo Bank România, persoanele fizice și juridice din România vor beneficia de o rețea extinsă de sucursale și bancomate, completată de o platformă avansată de servicii digitale și la distanță, îmbunătățind astfel eficacitatea serviciilor pentru clienți. O ofertă extinsă de servicii financiare de înaltă calitate - de la servicii bancare cotidiene la produse de finanțare, de la produse de asigurare și protecție la servicii de investiții și consultanță - va satisface așteptările celor mai exigenți clienți de toate vârstele și nivelurile de venit.

Cele două bănci - First Bank și Intesa Sanpaolo Bank Romania - fac acum parte din Divizia de Bănci Subsidiare Internaționale a Grupului, un jucător cheie în regiunea Europei Centrale și de Est, ce oferă servicii clienților de retail, corporate și IMM-urilor.

Marco Elio Rottigni, șeful Diviziei de Bănci Subsidiare Internaționale a Grupului, a declarat: „Le urăm un călduros bun venit angajaților și clienților First Bank în cadrul Grupului Intesa Sanpaolo, unul dintre cele mai mari și mai solide grupuri bancare din Europa. Consolidarea prezenței noastre în România va stimula investițiile italiene și străine în această țară, va intensifica schimburile comerciale și va sprijini internaționalizarea IMM-urilor. Dezvoltarea noastră va stimula inovarea la nivel economic, în beneficiul persoanelor fizice și juridice”.

Prezența consolidată a Grupului Intesa Sanpaolo în România va contribui la dezvoltarea economică a țării, atrăgând investiții și oferind sprijin companiilor, care vor beneficia de servicii ce facilitează extinderea pe plan internațional și de consultanță specializată pentru investițiile din zona ESG (Environmental, Social, and Governance). De asemenea, clienții români vor avea acces la produsele și serviciile oferite la nivel global de Grupul Intesa Sanpaolo.

În calitatea sa de lider al sectorului bancar din Italia, Intesa Sanpaolo se află într-o poziție unică din care poate promova colaborări de afaceri mai puternice și sinergii între Italia și România - o țară care găzduiește numeroase companii italiene ce joacă roluri de lideri în sectoare industriale cheie.

First Bank se alătură Grupului Intesa Sanpaolo, lider bancar european care gestionează active financiare ale clienților în valoare de peste 1.300 de miliarde de euro și ocupă locul trei în funcție de capitalizarea de piață în rândul băncilor din zona euro. Modelul de afaceri diversificat și flexibil al Grupului Intesa Sanpaolo se distinge prin accentul pus pe wealth management, alături de investiții solide în tehnologie și inovație. La sfârșitul lui 2023, grupul avea 20,8 milioane de clienți și 94.400 de angajați în Italia și în străinătate, cu active totale de peste 964 de miliarde de euro, generând un venit net anual de 7,7 miliarde de euro.

Performanța financiară solidă a Intesa Sanpaolo se traduce prin crearea de valoare semnificativă pentru toate părțile interesate, angajamentul puternic al grupului în ceea ce privește aspectele ESG și prin poziția sa de lider mondial din punct de vedere al impactului social și asupra mediului.

Divizia de Bănci Subsidiare Internaționale (DBSI) contribuie semnificativ la profitabilitatea Intesa Sanpaolo, aducând aproape 14% din venitul net al grupului în primul trimestru al anului 2024. DBSI operează pe trei continente, cu bănci universale în 12 țări (zona ECE și Egipt), pe lângă o companie de gestionare a activelor în China. Această rețea extinsă deservește în prezent 7,2 milioane de clienți prin intermediul a aproape 900 de sucursale și al unei forțe de muncă dedicate de aproximativ 21.000 de angajați.

×
Subiecte în articol: Intesa Sanpaolo First Bank
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
Marcel Ciolacu, printre suporterii români la Frankfurt: „Merg şi eu să beau o bere”
x close