Inflația anuală a coborât la 10,3%, în luna iunie, de la 10,6% în luna mai.
Inflația ar putea scădea sub 10%, pentru prima dată în ultimul an. Ce înseamnă acest lucru? Că scumpirile s-au mai domolit, dar rămân în continuare la o cota mare.
Ultima dată când inflația a fost de o singură cifra a fost în luna februarie 2022, atunci când era de 8,5%.
Vârful a fost în luna noiembrie 2022, când a fost 16,8%. Cel mai mult scumpirile se simt la alimentele de bază, în timp ce preţurile la gaze şi electricitate prețurile s-au mai stabilizat.
În ultima lună, mai multe produse au înregistrat creşteri de preţ.
Cele mai importante scumpiri, de la începutul anului sunt la:
- cartofi +21%
- pâine +5%
- fructe +10%
- carne +7%.
De asemenea, legumele şi conservele de legume s-au scumpit şi ele faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut cu 28%.
Citeşte şi: INS: Românii au făcut economie la mâncare, după ultimele scumpiri. Pe ce au cheltuit oamenii cei mai mulţi bani
Institutul Național de Statistică arată o diferență foarte mare între evoluția prețurilor pentru alimente și cele nealimentare.
Astfel, în timp ce, pe medie, mărfurile nealimentare s-au scumpit de la începutul acestui an cu doar 1,2% și cu 5% față de aceeași lună a anului trecut, prețurile alimentelor au continuat rapid, cu 7% de la începutul anului și cu 17,8% față de anul trecut.