Antena 3 CNN Economic INS: Economia României a crescut în 2023 cu 2,4% comparativ cu anul 2022

INS: Economia României a crescut în 2023 cu 2,4% comparativ cu anul 2022

Adrian Dumitru
2 minute de citit Publicat la 11:01 10 Oct 2024 Modificat la 11:08 10 Oct 2024
Harta grafica a Romaniei cu sageti
Foto: Profimedia Images

Produsul intern brut estimat pentru anul 2023 a fost de 1.604,554 miliarde lei preţuri curente, în creştere, în termeni reali, cu 2,4% faţă de anul 2022, conform datelor semidefinitive al Institutului Naţional de Statistică.

Comparativ cu varianta provizorie, în varianta semidefinitivă, PIB estimat pentru anul 2021 s-a majorat cu 0,3%. În termeni nominali, produsul intern brut estimat pentru anul 2023 este mai mic cu 0,1%.

Pe categorii de resurse, în anul 2023, modificări mai importante ale contribuţiei la creşterea PIB, între cele două estimări, au înregistrat: agricultura, silvicultura şi pescuitul nu au înregistrat modificări în ceea ce priveşte contribuţia la creşterea PIB între cele două estimări (+0,4%), iar volumul de activitate a scăzut cu 0,6 puncte procentuale (de la 110,2% la 109,6%);

industria nu a înregistrat modificări în ceea ce priveşte contribuţia la creşterea PIB între cele două estimări (-0,5%), iar volumul de activitate a crescut cu 0,1 puncte procentuale (de la 97,7% la 97,8%);

Construcţiile nu au înregistrat modificări în ceea ce priveşte contribuţia la creşterea PIB între cele două estimări (+0,8%), iar volumul de activitate a crescut cu un punct procentual (de la 111% la 112%);

comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transportul şi depozitarea; hoteluri şi restaurante, de la +0,1% la +0,2%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu +0,2 puncte procentuale (de la 100,6% la 100,8%);

informaţiile şi comunicaţiile nu au înregistrat modificări în ceea ce priveşte contribuţia la creşterea PIB între cele două estimări (+0,4%), iar volumul de activitate a crescut cu 0,1 puncte procentuale (de la 105,1% la 105,2%).

De asemenea, modificări ale contribuţiei la creşterea PIB, între cele două estimări, au mai înregistrat: intermedierile financiare şi asigurările au avut 0,0% contribuţie la creşterea PIB în ambele variante, iar volumul de activitate a scăzut cu 0,3 puncte procentuale (de la 99,2% la 98,9%); tranzacţiile imobiliare nu au înregistrat modificări în ceea ce priveşte contribuţia la creşterea PIB între cele două estimări (+0,1%), volumul de activitate rămânând neschimbat (101,6%);

activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţile de servicii administrative şi activităţi de servicii suport nu au înregistrat modificări în ceea ce priveşte contribuţia la creşterea PIB între cele două estimări (+0,3%), iar volumul de activitate s-a modificat cu -0,1 puncte procentuale (de la 103,7% la 103,6%);

administraţia publică şi apărarea; asigurările sociale din sistemul public; învăţământul; sănătatea şi asistenţa socială, de la +0,1% la +0,2%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu +0,7 puncte procentuale (de la 100,9% la 101,6%); activităţile de spectacole, culturale şi recreative;

reparaţiile de produse de uz casnic şi alte servicii, nu au înregistrat modificări în ceea ce priveşte contribuţia la creşterea PIB între cele două estimări (+0,1%), iar volumul de activitate s-a modificat cu +0,3 puncte procentuale (de la 105,1% la 105,4%).

Pe categorii de utilizări, în anul 2023, modificări mai importante ale contribuţiei la creşterea PIB, între cele două estimări, au înregistrat: cheltuiala pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, de la +1,8% la +1,7%, volumul creşterii rămânând neschimbat (102,8%); cheltuiala pentru consumul final individual al administraţiilor publice, de la +0,4% la +0,0%, ca urmare a modificării volumului său cu -5,5 puncte procentuale (de la 105,0% la 99,5%);

consumul final colectiv efectiv al administraţiilor publice, de la +0,6% la +1,1%, ca urmare a modificării volumului său cu -5,2 puncte procentuale (de la 106,9% la 112,1%); formarea brută de capital fix nu a înregistrat modificări în ceea ce priveşte contribuţia la creşterea PIB între cele două estimări (+3,6%), iar volumul indicatorului s-a modificat cu +0,1 puncte procentuale (de la 114,4% la 114,5%). 

×
Parteneri
x close